28 aprilie 2024
Moaștele Sfântului Ierarh Calinic, aduse la Mânăstirea Bâldana

Moaștele Sfântului Ierarh Calinic, aduse la Mânăstirea Bâldana

LA MÂNĂSTIREA BÂLDANA DIN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI AU FOST AȘEZATE PĂRTICELE DIN MOAȘTELE SFÂNTULUI IERARH CALINIC DE LA CERNICA

Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a săvârșit, sâmbătă, 29 iulie 2023, la Mânăstirea Bâldana, slujba Vecerniei, în cadrul căreia a avut loc ceremonia de așezare la închinare a unor părticele din moaștele Sf. Ier. Calinic de la Cernica, precum și sfințirea raclei în care acestea au fost puse, pentru totdeauna în biserica complexului monahal.

Aceste moaște au fost aduse, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de la Mânăstirea Cernica acolo unde Sf. Ier. Calinic a fost stareț și, în acea epocă, a decis ca Mănăstirea Bâldana să devină metoc al Mănăstirii Cernica, lui datorându-i-se constituirea primei obști monahale de aici, cu monahii venite de la diferite mânăstiri, astfel că acest eveniment are numeroase reverberații istorice și simbolice.

La slujba la care au participat numeroși credincioși de la parohiile din apropiere, împreună cu preoții lor, călugării Mânăstirii Bâldana, dar și Primarul Comunei Tărtășești, Înaltpreasfinția Sa a fost însoțit de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte: Părintele Vicar Eparhial, Părintele Secretar Eparhial, Părinți Consilieri, Pcuv. Vincențiu Gruzea, starețul mânăstirii și Pc. Diacon Cătălin Tohăneanu, slujitor al bisericii mânăstirii.

În cuvântul său, Mitropolitul Nifon a evocat importanța sfinților în Ortodoxie, rolul important pe care aceștia îl au în aprofundarea și propovăduirea credinței. Apoi, Înaltul Ierarh a evidențiat cele mai importante aspecte ale vieții Sf. Ier. Calinic, arătând că el este unul din sfinții cei mai iubiți de poporul român, binecunoscut în cadrul Ortodoxiei universale, o personalitate complexă ce a îmbinat tradiția isihastă cu cea a înțelepciunii păstoririi echilibrate și dinamice a Bisericii. Bun patriot, dar și ascet cu o deosebită viață duhovnicească, a sprijinit construirea a numeroase biserici, promovând armonia și echilibrul dintre rugăciune și milostenie, dintre viața duhovnicească și opera social-filantropică eclezială. Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Calinic la Bâldana reprezintă un moment duhovnicesc, bisericesc și național deosebit de puternic, ce va contribui la aprofundarea spiritualității ortodoxe și la înnoirea vieții de credință în cadrul Eparhiei noastre.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial