mie. dec. 25th, 2024

spp5Gest inexplicabil pentru un bărbat de 44 ani din satul Pădureni, lângă Picior de Munte, în comuna Dragodana. A fost găsit fără suflare în gospodăria sa chiar de către mama lui.

Vecinii spun că omul nu părea să aibă probleme, însă anchetatorii au ajuns la concluzia că acesta și-a pus capăt zilelor.

spp1Bărbatul muncea la o societate din Găești și locuia singur, în comuna Dragodana. Nu a fost căsătorit și nu avea nici copii.

Fusese plecat în străinătate, unde a strâns bani ca să își renoveze casa bătrânească. Mama sa a fost cea care a dat peste imaginea de groază.

sppVecină: “Mama lui am înțeles că l-ar fi sunat și n-a răspuns și pesemne, când a venit ea încoace cu bicicleta, l-a căutat. Era un băiat bun, harnic, muncitor. L-am văzut că mergea pe drum, era așa, cam trist, dar nu l-am întrebat”.

spp6Marius Buga, Pro TV: “Apropiații omului au sperat până în ultimul moment că se mai poate face ceva și mai poate fi salvat.

Au sunat disperați la 112 și au chemat ajutoare. La fața locului s-a deplasat un echipaj de la ambulanță.

Din păcate însă, când au ajuns medicii acolo s-au văzut nevoiți să îi declare decesul”.

 

”Eu zic că singurătatea”

 

spp3Cunoscuții tânărului sunt în stare de șoc după ce au aflat vestea și cred că singurătatea l-a împins să facă gestul cumplit.

Vecină: “Am rămas șocată, era un băiat bun, respectuos, am rămas toți șocați de vestea primită. El nu se certa cu nimeni, nu avea dușmănie pe nimeni, era bun, săritor. Eu zic că singurătatea”.

spp2Mariana Stan, mătușa victimei: “Muncitor, într-adevăr nu era căsătorit, dar avea o situație destul de bună, nu îi lipsea nimic. Locuia singur aici, avea frați, dar au rămas amândoi în curte unde au copilărit. Nu ne explicăm, nu era depresiv, nu ne putem da seama ce s-a întâmplat”.

spp4Bărbatul nu a lăsat în urmă niciun bilet de adio în care să își justifice gestul șocant.

sursa – Pro TV