24 aprilie 2024

Misiunea de gradul 0 a IPJ Dâmboviţa – Sărbători de iarnă în siguranţă!

morttSărbători de iarnă în siguranţă!

În baza planului de acțiune ,,Sărbători de Iarnă în Siguranță!”, aprobat de ministrul afacerilor interne, domnul Petre Tobă, în perioada 01-06 decembrie a.c., poliţiştii din Dâmboviţa au acţionat pentru menținerea ordinii și siguranței publice, precum și pentru protejarea drepturilor și intereselor comerciale ale cetățenilor prin verificarea legalității operaţiunilor de comerţ desfășurate cu produse specifice sărbătorilor de iarnă.

Astfel, poliţiştii au intervenit la 231 de evenimente, dintre care 172 semnalate prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Au fost constatate 119 infracţiuni, dintre care 59 de natură judiciară.

De asemenea, pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 1.216 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 287.000 de lei și au ridicat în vederea confiscării bunuri în cuantum total 16.596 de lei.

Din totalul amenzilor, 207 au fost la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică şi 57 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Totodată, 869 de amenzi au fost aplicate participanţilor la traficul rutier ca urmare a încălcării regulilor de circulaţie.

Astfel, 147 de conducători auto au fost sancţionaţi pentru viteză excesivă, faţă de 8 dintre aceştia fiind dispusă şi măsura reţinerii permisului de conducere pentru depăşirea cu peste 50km/h a vitezei legale.

De asemenea, poliţiştii au reţinut 29 de permise de conducere şi au retras 28 de certificate de înmatriculare.

În continuare, poliţia dâmboviţeană va fi prezentă la datorie, acţionând pentru pentru prevenirea faptelor antisociale și intervenind prompt atunci când ordinea și liniștea publică sunt încălcate sau sunt comise infracțiuni.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial