Operațiune de salvare cu final fericit, în satul Matraca! Un copil de 3 ani a fost în pericol de moarte, după ce a căzut în fântâna din curtea casei. Bunicul său, de 59 de ani, a intrat după el pentru a-l salva, dar a rămas şi el blocat acolo.
Într-un final, pompierii au reușit să îi scoată pe cei doi la suprafaţă, după care victimele au fost transportate la spital.
“Uşor, uşor! Ţine-te de ea! Pe mâini, pe mâini!”
Scenele s-au derulat în localitatea Matraca, din comuna Ulmi. Totul după ce, copilul în vârstă de trei ani a alunecat şi a căzut în fântâna adâncă din curte. Fără să stea pe gânduri, bunicul său, în vârstă de 59 de ani, i-a sărit în ajutor.
Andrei Trandafir, tatăl copilului: „Era acoperit, dar din întâmplare a călcat exact pe marginea unde nu era acoperit bine, tataia a sărit să îl ajute imediat”.
Bogdan Tița, primarul comunei Ulmi: „A aruncat o sfoară în puţ, a sărit după el”.
Terifiata, bunica băiatului – care a asistat la întreaga scenă – a sunat imediat după ajutor.
Marius Buga, corespondent Pro TV: Rudele au sunat la 112, iar la faţa locului s-au mobilizat mai multe echipaje de la pompieri, ambulanţa şi SMURD. Din fericire, pompierii au reuşit să intervină la timp. I-au salvat atât pe nepot cât şi pe bunic. În stare de hipotermie, aceştia au fost preluaţi cu ambulantele şi transportaţi la cel mai apropiat spital pentru îngrijiri.
Plt. adj. Adin Prodan, ISU Dâmboviţa: „I-am extras fără probleme, prima dată copilaşul, care prezenta hipotermie, după aceea şi pe bunicul lui, care prezenta hipotermie. (Ce pericol exista?) Pericol de înec, de deces, hipotermie severă”.
Medicii spun că atât bunicul, cât şi nepotul, sunt acum în afara pericolului.
Sursa: Pro TV