COMUNICAT DE PRESĂ
referitor la participarea minorilor din Centrul de Reeducare Găeşti la proiectul
„Let`s do it, România! ” Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile penitenciare subordonate, asumându-şi rolul de serviciu public aflat în slujba comunităţii, de a realiza intervenţia recuperativă a persoanelor private de libertate în scopul reintegrării sociale a acestora după liberare, se vor implica, şi în acest an, în activităţile derulate cu ocazia Zilei de Curăţenie Naţională.
În ziua de sâmbătă, 12.05.2012, începând cu ora 9:00, un grup de 10 minori vor desfăşura activităţi de igienizare şi curăţenie a parcului oraşului Găeşti, în cadrul campaniei iniţiate de organizaţia „Let`s do it, România!”.
Tinerii instituţionalizaţi vor participa la campania „Curăţenie în toată ţara” alături de elevi din unităţile şcolare din oraş, cu spijinul primăriei oraşului, care va asigura cele necesare derulării activităţii: saci menajeri, mănuşi şi mijloc de transport pentru încărcarea deşeurilor.
În urma acordului dintre Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Asociaţia „Viitorul în Zori”, asemenea acţiuni vor avea loc în toată ţara şi vor implica mai mulţi deţinuţi din sitemul penitenciar, într-un efort comun de curăţenie a întregii ţări.
Pentru minorii centrului de reeducare participarea la această acţiune este încă un prilej de a-i responsabiliza comportamental faţă de mediul înconjurător, şi este, de asemenea, un prilej de a le dezvolta spiritul civic şi a-i învăţa cum să şi-l manifeste.
„Let‘ s do it, Romania!” este cel mai mare proiect de implicare socială care îşi propune adunarea a cât mai multor deşeuri din arealele naturale ale ţării, sensibilizarea autorităţilor şi a cetăţenilor cu privire la depozitarea corectă a deşeurilor.
Purtător de cuvânt,
Agent şef Florin ISPAS