sâm. dec. 21st, 2024

daeaComunicat de presă

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, vizită în județul Dâmbovița

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a efectuat o vizită oficială în județul Dâmbovița, care a debutat cu o deplasare în Piața 1 Mai din municipiul Târgoviște. Demnitarul, însoțit de Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, și vicepreședintele Senatului României – senatorul Adrian Țuțuianu, a purtat discuții privind piața alimentelor cu producătorii agricoli, de la care a cumpărat flori și legume. Comercianții au fost deschiși la dialog, expunând principalele problematici cu care se confruntă în activitatea desfășurată. Cu acest prilej, ministrul a făcut următoarele precizări: „Piața este fotografia muncii noastre. De aceea, de fiecare dată vin în piață – și vin la prima oră, ca să stau de vorbă cu fermierii, cu producătorii, să văd dacă sunt spații amenajate pentru ei. Observ că aici lucrurile sunt în ordine: separat – producătorii, separat – comercianții.” De asemenea, ministrul a transmis că este un susținător declarat al produselor românești: „Merele românești sunt cele mai bune. Sunt mai gustoase și mai bune pentru că nu au atâtea tratamente și, în al treilea rând, sunt crescute cu mult suflet”.

Programul a continuat cu o întâlnire de lucru cu reprezentații și salariații Direcției Agricole Dâmbovița, Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Dâmbovița, Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Dâmbovița, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița, Agenției Domeniile Statului – Dâmbovița, Direcției Fitosanitare Dâmbovița, Oficiului de Studii Pedologice și Agrochimice Dâmbovița – desfășurată la sediul Consiliului Județean Dâmbovița.

La eveniment au mai participat: vicepreședinții Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea și Alin Manole, parlamentarii Titus Corlățean, Oana Vlăducă, Carmen Holban și Corneliu Ștefan, secretarul de stat Alexandru Țachianu, directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), Adrian Ionuț Chesnoiu, Antonel Jîjîie – prefectului județului, subprefectul Florina Mureșan, Cristian Daniel Stan – primarul municipiului Târgoviște.

Principalul subiect a vizat activitatea pe care instituțiile în cauză o desfășoară în sprijinul gestionării cu succes a programelor derulate de minister în vederea dezvoltării rurale. A fost supusă atenției problema depunerii în timp a cererilor pentru obținerea subvențiilor alocate prin programele specifice sprijinirii agriculturii. Demnitarul a anunțat, astfel, că termenul-limită pentru depunerea cererilor în cauză este 15 mai 2018. Alte subiecte abordate au vizat importanța stațiunilor de cercetare și a susținerii investițiilor în domeniu.

Ministrul Petre Daea a făcut apel la toți cei prezenți să depună eforturi, să se apropie și să acorde sprijin tuturor fermierilor dâmbovițeni, astfel încât să obțină fondurile nerambursabile puse la dispoziție de Uniunea Europeană, în cadrul exercițiului financiar prezent. De asemenea, i-a îndemnat pe participanții la întâlniresă-și desfășoare cu deplină responsabilitate atribuțiile, asigurându-i de întreg sprijinul său în eventualitatea în care întâmpină dificultăți. Totodată, a anunțat că în domeniul agricol vor apărea noutăți legislative, cea mai importantă fiind legată de legea vânzării terenurilor agricole, și a făcut precizarea că sistemul de irigații rămâne o preocupare extrem de importantă pentru minister. În acest sens, a subliniat că s-a reușit obținerea de fonduri și pentru instalațiile de irigat. Ministrul Petre Daea a punctat faptul că, în prezent, în România există capacitatea de a fi irigate 1.200.000 ha, iar obiectivul, până în 2020, este acelade a ajunge la 2.000.000 ha.

Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Durabile i-au mai fost aduse în atenție chestiuni punctuale, precum: necesitatea schimbării statutului juridic al stațiunii de la Voinești, realizarea unui depozit de produse agricole la Potlogi sau Poiana sau procedura de intabulare a terenurilor agricole.

Întâlnirea a fost urmată de conferința cu tema „Oportunități de finanțare în domeniul agricol și dezvoltării rurale prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020”, desfășurată la Centrul Internațional de Conferințe al Universității Valahia din Târgoviște, la care au mai participat: primari și beneficiari ai Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) din regiunea Sud-Muntenia, precum și reprezentanți ai AFIR.

Programul vizitei ministeriale în județul Dâmbovița va continua cu deplasări în teritoriu, în localitățile Dragomirești, Nucet și Titu, unde urmează a fi vizitate entități specifice industriei agricole. Astfel, vor fi purtate discuții cu membrii Asociației Caprirom și ai SC Erbașu SA. Vizita ministrului se va încheia la Casa de Cultură din orașul Titu, unde va avea loc o întâlnire de lucru cu producătorii agricoli din județ.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița