Dum. dec. 29th, 2024

ips2Vineri, 11 august 2017, la Târgoviște, în apropierea Catedralei Mitropolitane, pe un podium special amenajat, s-au desfășurat ceremoniile liturgice dedicate sărbătorii Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, sub coordonarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON.
   La acest eveniment central al Eparhiei noastre, au participat peste 20.000 de credincioşi şi pelerini din întreaga Eparhie şi din ţară, precum și autorităţi publice, naţionale şi locale. Dintre aceștia, menționăm pe: domnul Adrian Țuțuianu, Ministrul Apărării Naționale, doamna Carmen Dan, Ministru al Afacerilor Interne, doamna Rovana Plumb, Ministru delegat pentru fonduri europene, domnul Mihai Fifor, Ministrul Economiei, domnul Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor și domnul Florian Bodog, Ministrul Sănătății.
rovanaDis de dimineață a fost scoasă racla cu moaştele Sf. Ier. Nifon, în fața Catedralei, și a fost săvârșită slujba Utreniei, pe podiumul special amenajat. Cel mai important moment al celebrărilor liturgice a fost constituit de Sfânta Liturghie, săvârșită de către transportÎnaltpreasfinţia Sa, alături de Ierarhii invitaţi, din ţară şi din străinătate: I.P.S. Părinte Arhiepiscop IRINEU al Alba Iuliei, P.S. Părinte ANDREI, Episcopul Covasnei și Harghitei, P.S. Părinte GURIE, Episcopul Devei și Hunedoarei, P.S. Părinte TIMOTEI, Episcopul Spaniei și Portugaliei și P.S. IGNATIE Mureșanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, cu participarea unui mare sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul său de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a evidențiat importanța pastoral-misionară a Sf. Ier. Nifon pentru viața spirituală și culturală munteană, de la începutul secolului al XVI-lea, el fiind cel care a transformat viața bisericească a înaintașilor noștri, a îndreptat moravurile, a îndemnat la utilizarea tiparului în misiunea Bisericii și a format destoinici ucenici, dintre care cel mai de seamă este Sf. Voievod Neagoe Basarab. La îndemnurile sale, a fost tipărit, la Târgoviște, primul Liturghier ortodox din lume (1508), și, totodată, prima carte de pe teritoriul țării noastre. Înaltul Ierarh a subliniat și faptul că, anul acesta, aniversăm jumătate de mileniu de la canonizarea Sf. Ier. Nifon, prima de pe teritoriul țării noastre, și tot atâția ani de la începutul construirii Catedralei Mitropolitane, de către Sf. Voievod Neagoe Basarab.
Apoi, Înaltpreasfinţia Sa a lansat volumele, tipărite de Editura Arhiepiscopiei Târgoviştei, intitulate: Diaconul Coresi – ctitor de limbă română, misionar al credinței străbune și slujitor devotat al neamului românesc, Catedrala mitropolitană din Târgoviște – simbol al efervescenței misionare, spirituale și culturale muntene – 500 de ani de la începutul ridicării ei, Adevărul și frumusețea credinței creștine – îndrumător pentru tinerii de azi, Ieromonahul Macarie și excelența tipografică de la Târgoviște în secolele XVI-XVIII și broșura misionară Arta – expresie a frumuseții dumnezeiești, tipărită în 10.000 de exemplare, pentru a fi oferită tinerilor din Eparhia noastră.
tutuianuPentru a celebra performanţa educaţională, culturală şi ştiinţifică, așa cum a devenit deja o tradiție cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a oferit “Diploma de Excelenţă Sf. Ier. Nifon” și daruri, elevilor, din Eparhia noastră, care au obţinut premii la Olimpiadele şi Concursurile Naţionale la diferite discipline, din anul școlar 2016-2017, aceştia fiind premiaţi împreună cu profesorii lor îndrumători.
Închinarea pelerinilor la racla cu moaştele Sf. Ier. Nifon va continua pe tot cursul zilei, până seara târziu, după care, ea va fi reaşezată, la locul ei, în Catedrala din Târgovişte.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI