mar. dec. 24th, 2024

Componenţii „CLUBULUI VICTORIOŞILR” îl omagiază pe Mihai Eminescu

Micuţii şi mai-marii artişti recită şi cântă în cadrul ediţiei a VI-a a „Mini-Festivalului Eminescu”

Duminică, 13 ianuarie 2013, la Columna Tv, în Târgovişte, va avea loc cea de-a VI-a ediţie a „Mini-Festivalului Eminescu”, în cadrul căruia componenţii Şcolii Micilor Vedete şi cei ai Clubului Victorioşilor recită şi cântă versurile marelui nostru poet. De la 3 şi până la 18 ani, mai micii şi mai marii artişti îl învaţă, îl află şi îl respectă pe Mihai Eminescu.

Este foarte important pentru întreaga viaţă ca ei să plece din aceste vârste cu un bagaj important de informaţii, iar Viorica şi Victor Mihalache le oferă posibilităţi multiple. Astfel, pe lângă acest festival, mai desfăşoară, în cadrul „Clubului Victorioşilor”, unul dedicat lui Grigore Vieru şi – din 2012- un altul dedicat lui Adrian Păunescu. Toţi copiii şi tinerii primesc diplome şi alte însemne ale manifestării.

În pregătire se află şi un amplu recital de versuri Marin Sorescu. De asemenea, la finele acestei luni, un grup de „victorioşi” va reprezenta Dâmboviţa la Festivalul Naţional de creaţie şi interpretare „Ocrotiţi de Eminescu”, care va vea loc în oraşul Blaj, din judeţul Alba.