2 mai 2024
Mii de credincioși au venit să ia lumină la Catedrala din Târgoviște!

Mii de credincioși au venit să ia lumină la Catedrala din Târgoviște!

invieret Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON a săvârșit Slujba Învierii în faţa Catedralei eparhiale, alături de numeroşi preoți și diaconi, cu participarea câtorva mii de credincioși din întreg Municipiul Târgoviște, cărora, și în acest an, le-a dăruit lumina sfânta adusă de la Ierusalim. Apoi, a fost celebrată Sf. Liturghie, în interiorul sfântului locaş, celebră ctitorie a Sfânta Voievod Neagoe Basarab.
Slujba a doua a Învierii a fost săvârşită, duminică, 12 aprilie 2015, de către Înaltpreasfinţia Sa, tot în istorica Catedrală  Mitropolitană, potrivit tradiției de la Târgoviște, alături de Părinţii Consilieri de la Centrul Eparhial,  profesori de la cele două şcoli de teologie din Arhiepiscopie, Părinţii Protopopi şi preoţi din protoieriile Eparhiei noastre, dar şi diaconi şi slujitorii Catedralei, în prezenţa unui mare număr de credincioşi. După aceea, a avut loc tradiționala primire la reședința mitropolitană, la care au participat reprezentanți ai preoților din întreaga Eparhie.
În cuvântul său, Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat importanţa spirituală şi comunitară a sărbătorii pascale, eveniment unic, cu reverberaţii cosmice, care dă vieţii noastre sens şi fundamentează credinţa şi speranţa noastră, fiind fundamentul culturii, moralei şi spiritualităţii noastre, adevărat izvor de speranţă şi viaţă pentru orice creştin. Bucuria pascală care îndeamnă la comuniune, la bine, la solidaritate şi la iubire se fundamentează pe jertfa şi Învierea Mântuitorului Hristos pentru noi şi dăruieşte speranţă neostoită vieţilor noastre.
De asemenea,  a amintit şi faptul că întâlnirea Chiriarhului locului cu preoţi din toate protoieriile Eparhiei, cu ocazia sărbătorii pascale este un semn de comuniune, solidaritate şi bună conlucrare în lucrarea misionară a Bisericii, care exprimă bucuria şi speranţa noastră în dragostea lui Hristos Cel răstignit și Înviat pentru mântuirea noastră.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

 Știri
fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial