
Mihai Leu a murit marți, 1 iulie, la vârsta de 56 de ani, la Spitalul Clinic Fundeni, unde era internat de mai multe zile.
Mihai Leu a fost internat în secția de terapie intensivă în urmă cu 10 zile, în stare gravă, fiind diagnosticat cu insuficiență respiratorie hipercapnică pe fondul unor leziuni pulmonare în progresie. În pofida eforturilor susținute ale echipei medicale, starea sa de sănătate s-a deteriorat, dezvoltând deteriorare respiratorie severă, incompatibilă cu viața. În seara zilei de 1 iulie 2025, ora 23:00, Mihai Leu a decedat.Familia a fost alături de el până în ultimele clipe și a solicitat discreție în aceste momente de profundă durere. Dumnezeu să-l odihnească în pace.”, a transmis spitalul.
Fostul sportiv va fi inmormantat vineri, 4 iulie, la Hunedoara.
”Trupul lui Mihai va ajunge în această seară la Hunedoara, orașul pe care l-a iubit nespus, și va fi depus în Sala Teatrului din Piața Ferdinand.Astăzi și mâine vom fi alături de el la priveghi, iar înmormântarea va avea loc vineri la ora 12:00. Vă mulțumim tuturor care ne sunteți alături în această grea încercare!”, a transmis familia.








