DENUMIRE EVENIMENT: Ziua lui Mihai Eminescu TIPUL ŞI NUMĂRUL EVENIMENTULUI: sesiune de comunicări, activitatea nr. 2 LOCUL DE DESFĂŞURARE: incinta Biserica „Sf. Arhangheli” Costişata, comuna Bezdead NUMĂR PARTICIPANŢI: 28 persoane MATERIALE DISTRIBUITE: invitaţii, program etc. GRUPUL ŢINTĂ: – direct 4000 de cetăţeni ai comunei Bezdead, elevi şi cadre didactice, publicul larg. – indirect persoanele care se afla în tranzit prin localitate MESAJE DE COMUNICARE: „Biserica alături de comunitate”, „Biblioteca în serviciul cetăţeanului” etc. SCURTĂ DESCRIERE A ACTIVITĂŢII: Mihai Eminescu, cel mai mare scriitor român şi unul dintre cei mai reprezentativi poeţi din literatura universală, este omagiat, cu preţuirea pe care o merită, cu prilejul naşterii sale, în 15 ianuarie 2011, atât pe plan naţional cât şi pe plan local. Astfel, Parohia „Sf. Arhangheli” Costişata – Bezdead alături de oamenii de cultură din întreaga comună (satele componente: Bezdead, Măgura, Tunari, Broşteni, Valea Morii) au adus un Omagiu lui Mihai Eminescu. Preotul Constantin Stroilescu oficiază Parastasul pentru Mihai Eminescu spunând rugăciunea pentru sufletul marelui publicist şi poet. Aceasta este o datorie de onoare a fiecărui român, pentru că el a fost unul dintre cei mai mari iubitori ai graiului românesc, cizelându-l şi înfrumuseţându-l, şi al poporului în mijlocul căruia s-a născut, pentru care a luptat cu arma cuvântului scris. Sesiunea de comunicări a fost deschisă de primarul localităţii Bezdead, domnul jurist Constantin Eugen Duca. Mulţumind locuitorilor pentru grija acordată atât activităţilor administrativ-gospodăreşti cât şi celor cultural-artistice şi religioase dă cuvântul preotului Stroilescu care este gazda acestei manifestări. Domnul profesor Victor Davidoiu face câteva Comentarii la poezia eminesciană iar domnul Victor Nedelcu vorbeşte despre Opera lui Eminescu reflectată în şcoala generală. Momentul poetic este oferit de tânăra scriitoare Arabela Nenciu cu poezia Luceafărul ce stă aprins, scrisă chiar în seara premergătoare acestei omagieri. Ne e dor de el este o poezie scrisă şi recitată de profesorul Paul Nenciu (tatăl tinerei Arabela Nenciu). Profesorul Gheorghe Gavrilă Copil face un Pelerinaj pentru pomenirea lui Eminescu şi a altor oameni de valoare ai istoriei neamului românesc. Momentul artistic este susţinut de corul şcolii „Vasile Voiculescu” cu un repertoriu de Cântece pe versurile lui Eminescu sub îndrumarea profesorului Ion Tănase. Preotul Constantin Stroilescu, gazda acestei manifestări culturale, vorbeşte despre Simţirea ortodoxă a lui Eminescu. Mihai Eminescu – bibliotecar este tema abordată de Maria-Izabela Mortoiu, bibliotecarul Bibliotecii comunale „Vasile Voiculescu” din Bezdead. „Mihai Eminescu, nu te vom uita! ”