Minori cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat În ziua de 21 iulie 2011, în jurul orei 16.00, D. Liviu, de 41 de ani, din oraşul Găeşti, a sesizat că persoane necunoscute au sustras de pe raza comunei Hulubeşti, cablu telefonic ce aparţine S.C. Romtelecom S.A. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, iar în urma activităţilor specifice derulate s-a reuşit identificarea autorilor, aceştia fiind 2 minori, cu vârsta de 15 ani, respectiv 17 ani, ambii din comuna Hulubeşti. Prejudiciul, (200 m cablu de fibră optică), a fost recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări cu autorii în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.