Poliţiştii din cadru Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Butimanu au identificat autorii mai multor furturi de cablu telefonic, comise în perioada martie-aprilie 2012 pe raza localităţii Bilciureşti
Lucrători din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Butimanu au documentat activitatea infracţională a numiţilor M.G., de 17 ani şi O.C., de 15 ani, ambii din comuna Bilciureşti, care în perioada martie-aprilie 2012, au comis mai multe furturi de cablu telefonic aparţinând reţelei de telefonie fixă, cauzând un prejudiciu de aproximativ 4 500 lei.
Numitul M.G a fost reţinut de poliţişti pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 10 aprilie, să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor doi.