lun. dec. 23rd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_gavrilaMesajul privind însemnătatea zilei de 3 aprilie – Ziua Jandarmeriei Române

 

         Stimaţi invitaţi,

Dragi colegi,

La începutul acestei luni Jandarmeria Română serbează 166 de ani de existenţă. În baza studiilor efectuate rezultă că încă de la înfiinţare până în prezent Jandarmeria a reprezentat şi reprezintă un  punct de sprijin al societăţii româneşti, contribuind la apărarea valorilor naţionale, iar prin structurile teritoriale s-a aflat permanent în slujba cetăţeanului.

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa îşi menţine locul de onoare în primul eşalon al zecilor de unităţi reprezentative ale Jandarmeriei Române, prin modul de îndeplinire a atribuţiilor, a indicatorilor de performanţă stabiliţi, precum şi prin cuantificarea rezultatelor individuale ale personalului subordonat.

Din respect faţă de istoria Armei şi faţă de eroii şi personalul acesteia, se impune să trecem în revistă succint principalele momente din evoluţia Jandarmeriei, după cum urmează:

  • În anul 1850, prin aprobarea primei legi s-au înfiinţat regimentele de jandarmi, organizate pe batalioane şi companii, la fiecare judeţ. Potrivit acestei legi Jandarmeria îndeplinea următoarele misiuni: privegherea siguranţei publice; ţinerea unei bune rânduieli, aducerea la îndeplinire a legilor; executarea, zilnică a unui serviciu ordinar, pe baza regulamentelor sale şi a unui serviciu extraordinar, la solicitarea autorităţilor locale, prin structurile mobile.
  • În anul 1864, prin „Legea de organizare a puterii armate în România” Jandarmeria este subordonată direct Ministerului de Război, iar pentru executarea serviciului poliţienesc erau puşi sub autoritatea Ministerului de Interne, executând şi misiuni specifice în oraşe conform Regulamentului jandarmilor de oraş, elaborat în anul 1865.
  • În Războiul pentru Independenţa României Jandarmeria a fost angajată activ în acţiunile de luptă atât alături de celelalte unităţi militare, cât şi independent îndeplinind paralel şi misiuni de ordine publică.
  • În anul 1893, prin Decret regal a fost promulgată Legea pentru asigurarea Jandarmeriei rurale elaborată la iniţiativa guvernului conservator Lascăr Catargiu, care prevedea creşterea corpului de jandarmi în toate localităţile din ţară, deoarece structurile de poliţie anterioare nu reuşeau să rezolve problemele complexe care apăruseră în mediul rural.
  • După mobilizarea din anul 1916 Jandarmeria a participat activ atât la asigurarea concentrării contingentelor, dar şi la acţiunile armate şi specifice din perioada Primului Război Mondial. În anul 1918, prin ordinul Comandamentului Corpului de Jandarmi se înfiinţează Regimentul 2 Jandarmi Bucureşti, care avea în subordine 11 companii printre care şi Compania de Jandarmi Dâmboviţa.
  • După 1929, în urma apariţiei legii pentru reorganizarea Jandarmeriei rurale se aduc modificări substanţiale în organizarea şi funcţionarea Armei. Astfel Regimentul 2 Jandarmi Bucureşti se va numi Inspectoratul de Jandarmi Rurali, subordonat Inspectoratului General de Jandarmi având în subordine şi Legiunea de Jandarmi Dâmboviţa. Această legiune va intra, începând cu anul 1931 în subordinea Inspectoratului de Jandarmi Rurali Ploieşti.
  • În perioada celui De-al Doilea Război Mondial în analele istoriei întâlnim o serie de fapte de arme ale militarilor jandarmi, alături de ceilalţi militari din forţele armate ale României, mulţi dintre aceştia căzând eroic, la datorie. Activitatea Jandarmeriei se încheie în 1949, când sarcinile acesteia au fost preluate de Miliţie, iar o parte dintre sarcinile de pază, ordine, intervenţie şi instruire a multor serii de militari au fost preluate de trupele de securitate, care au funcţionat până în anul 1989.
  • În anul 1990 au fost reînfiinţate trupele de jandarmi, şi implicit la nivelul judeţului Dâmboviţa a luat fiinţă Batalionul de Jandarmi Târgovişte având ca indicativ numeric U.M. 0705 Târgovişte. Unitatea de jandarmi a funcţionat în subordinea Brigăzii de Jandarmi Craiova până în anul 1995, iar din acest an a funcţionat în subordinea Brigăzii de Jandarmi Ploieşti, din 1998 am avut denumirea de Comandament de Jandarmi Judeţean.
  • Începând cu anul 2005, prin intrarea în vigoare a Legii nr.550 de organizare şi funcţionare a Jandarmeriei, valabilă şi în prezent unitatea se transformă în inspectorat de jandarmi judeţean şi intră în subordinea directă a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, structură în care îşi desfăşoară activitatea şi în prezent.

În timp şi în toate aceste activităţi şi misiuni ale Jandarmeriei Române au fost promovate şi apărate valorile creştinătăţii. În acest context, evidenţiez faptul că patronii spirituali ai Jandarmeriei sunt Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil cunoscuţi şi ca părinţi conducători, responsabili nu doar de administrarea sarcinilor îngerilor, dar şi de a fi lideri în armata divină, în timpul luptelor.

Sărbătoarea de astăzi nu trebuie să fie doar un moment de laudă, se impune să ne respectăm şi să ne cinstim înaintaşii, iar în acelaşi timp trebuie să ne vedem şi limitele şi să privim spre viitor cu încredere.

În condiţiile unor ameninţări fără precedent la ordinea şi siguranţa publică suntem obligaţi să căutăm şi să găsim soluţii inteligente pentru a ne îndeplini misiunile specifice în cadrul sistemului integrat şi pentru îndeplinirea unor obiective stabilite, dintre care exemplificăm: creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului; reinstaurarea autorităţii statului prin impunerea legii şi nu prin negocierea ei; oferirea unei garanţii solide prin care societatea să-şi poată asigura ordinea şi siguranţa publică în mod eficient, precum şi menţinerea gradului de încredere în instituţie şi a locului ocupat în ierarhia tuturor instituţiilor publice.

În încheiere vreau să mulţumesc reprezentanţilor mass-media, reprezentanţilor tuturor structurilor cu care cooperăm şi colaborăm, precum şi cetăţenilor pentru sprijinul acordat, îi asigur de recunoştinţa noastră şi scot în evidenţă faptul că în continuare vom acţiona cu întregul efectiv, cu toate mijloacele şi metodele specifice pentru asigurarea climatului de siguranţă civică la nivel judeţean. În acest sens, vom depune întreaga pasiune şi credem în ceea ce facem.

 

LA MULŢI ANI, JANDARMERIA ROMÂNĂ!

LA MULŢI ANI TUTUROR JANDARMILOR!

 

Inspector şef

al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa

                          General de brigadă

Costel GAVRILĂ