A fost măcel, noaptea trecută, într-o gospodărie din comuna Vârfuri, unde ursul a omorât mai multe oi.
Proprietarii saivanului unde se aflau 21 de mioare povestesc ca s-au trezit buimaci după ce au auzit zarvă în grădină.
Oamenii s-au închinat când au văzut prăpădul din țarcul unde se aflau oile – trei dintre ele erau omorâte, iar alte șapte erau sfâșiate.
Sătenii povestesc că autoritățile au dat din colț în colț și nu i-au ajutat cu nimic.
Pe bună dreptate, localnicii spun că se simt neajutorați și neputincioși în fața fiarelor.
“Ne-au zis că ne apără, că patrulează, că-i îndepărtează! Unde? Nu fac nimic pentru noi! Ne e frică! Nu mai ieșim din curte!”, ne-a declarat o bătrână.
Prefectul județului Dâmbovița, Victor Sanda, a aconvocat în această dimineață comitetul județean pentru situații de urgență.
În declarații, șefii instituțiilor statului susțin că își fac bine treaba. În teorie nimeni nu-i contrazice, practica îi cam omoară însă…
“Autoritățile de la județ NU ne ajută cu nimic! Ne mănâncă și pe noi urșii!”, concluziona trist un sătean…