mie. dec. 25th, 2024

COMUNICAT PRIVIND PROGRAMUL SOCIAL AL FILIALEI DE CRUCE ROȘIE DÂMBOVIȚA

în vederea reducerii sărăciei și promovării incluziunii sociale

Unul din principiile implementării programului social al Filialei de Cruce Roșie Dâmbovița este – Asigurarea continuității și complementarității. Serviciile oferite de Crucea Roșie Română pentru persoanele vulnerabile trebuie să fie gândite astfel încât să se asigure continuitatea și complementaritatea intervențiilor sociale. Ca urmare, Crucea Roșie Română realizează servicii sociale adaptate nevoilor comunității în parteneriat cu instituții publice, organizații neguvernamentale și companii private.

În acest sens am ajutat cu sprijinul firmei ARISTON, Maternitatea Spitalului Moreni cu o centrală termică având o putere de 100 Kw precum și toate accesoriile necesare funcționării, cu o valoare totală a sponsorizării de peste 5.000 de euro.