26 aprilie 2024
Măştile de protecţie, obligatorii după 15 mai. Cine le-ar putea primi gratuit de la stat

Măştile de protecţie, obligatorii după 15 mai. Cine le-ar putea primi gratuit de la stat

masca15 mai. Președintele Klaus Iohannis a anunțat că după această zi se vor ridica restricțiile de deplasare și nu vom mai fi nevoiți să completăm declarația pe proprie răspundere dacă ieșim din case.

Va trebui, însă, să purtăm măștile de protecție, în spațiile închise și în mijloacele de transport în comun.

Pentru această nouă măsură, orizontul de timp nu este deloc optimist. Șeful statului spune că vom fi nevoiți să facem acest lucru, cel mai probabil, un an de zile.

Înaintea declarației de la Palatul Cotroceni, șeful statului a apărut cu mască. A vrut, astfel, să dea un exemplu, după care a renunțat la ea pentru a se face auzit.

Klaus Iohannis, președintele României: “După dată de 15 mai, toată lumea va fi obligată să poarte măști de protecție în spațiile publice închise și atunci când folosim transportul public în comun. Această măsură nu este limitată în timp și vom putea să renunțăm la purtarea măștii poate la anul, atunci când această pandemie va fi sub control și nu mai există riscul infectării”.

Cine ar putea primi gratuit măşti de protecţie

Ministrul Economiei spune că două firme private și una de stat produc zilnic peste un milion de măști, fără să se mai în calcul și firmele mici sau cele care s-au reprofilat. La nivelul Guvernului sunt discuții ca unele categorii sociale să primească gratuit astfel de măști de protecție.

Klaus Iohannis, președintele României: “Nu vom prelungi restricțiile de deplasări individuale. Sau, invers spus, vom putea să ne deplasăm în spații publice fără să trebuiască să declarăm în prealabil unde mergem și de ce mergem. Până în 15 mai, până când se epuizează actuală stare de urgență, toate restricțiile rămân în vigoare! Repet: până în 15 mai stați acasă! Toate restricțiile rămân în vigoare! După data de 15 mai, deci după ce se epuizează actuala stare de urgență, vom renunța la restrângerile care privesc persoane. Deci, nu vom prelungi restricțiile de deplasări individuale. Sau, invers spus, vom putea să ne deplasăm în spații publice fără să trebuiască să declarăm în prealabil unde mergem și de ce mergem. Este vorba despre libertatea de mișcare individuală”.

Așadar, fără declarațiile pe proprie răspundere. Însă rămân în vigoare alte restricții privind adunările publice sau manifestările cu un număr mare de participanți.

sursa – Pro TV

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial