Dintre toţi sfinţii, Maica Domnului este figura centrală în viaţa noastră bisericească. În jurul ei toate prind viaţă, toate îşi găsesc sensul, toate trăiesc în lumină. Pentru marea masă a oamenilor, Maica Domnului este mereu gata să ierte, să se roage, să îndrăznească a cuprinde pe Domnul prin curajul şi îndrăzneala unei mame şi să-L roage pentru sărmanii muritori. A o privi înseamnă: lacrimi…, tăcere …, bucurie nespusă. Sfinţii Părinţi o numesc „Tăcuta din Evanghelie”, căci despre ea Sfânta Scriptură ne informează cu puţine date. Totuşi, tăcerea ei reprezintă „Scriptura cea Vie”, deoarece avea putere de „a păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa” (Enghelia după Luca, 2, 19).
Pentru mulţi datele personale contează foarte mult. Ele te pot defini înaintea oamenilor, îţi arată identitatea. Datele personale sunt oglinda vieţuirii tale. Datele personale despre Maica Domnului le-am aflat din Sfânta Tradiţie. Nu i-am fi cunoscut viaţa până la zămislirea lui Hristos în pântecele ei, n-am fi cunoscut minunea zămislirii ei în pântecele Sfintei Ana, mama sa, n-am fi cunoscut viaţa ei la templu, dacă n-am fi avut Sfânta Tradiţie. A pătrunde în viaţa Maicii Domnului înseamnă a o urma pas cu pas. Cel mai important lucru pentru ea a fost că a devenit Maica Celui necreat şi veşnic, şi născându-L pe Acesta, a devenit Maica Vieţii şi Maica Luminii.
De ce oare o numim Maica Vieţii? Hristos Mântuitorul este Viaţa. Pe de altă parte, Maica Domnului naşte Viaţa cu trup, adică pe Mântuitorul Hristos, dar Acesta a venit să ne re-nască şi pe noi, să ne dăruiască viaţa, cu alte cuvinte, Maica Domnului devine maica noii noastre vieţi, a vieţii noastre în Hristos. Viaţa Maicii Domnului pe acest pământ a fost ca o prea frumoasă cunună împletită din bunătate şi blândeţe, din milă şi iubire. Pe cei bolnavi îi îngrijea, pe cei necăjiţi îi mângâia, pe cei căzuţi îi îndrepta, deznădăjduiţilor le umplea sufletul de nădejde şi tărie, sădind în inimile tuturor dragostea de Dumnezeu, ca o adevărată mamă a milostivirilor. Se spune că „în prigoniri şi în nevoi ea era întotdeauna veselă; în lipsă şi în sărăcie nu se scârbea; pe cei ce o supărau nu numai că nu se mânia, ci încă cu bine le răsplătea; în zile bune era blândă; către cei săraci era milostivă şi ajuta tuturor cu ce putea; iubea îndeosebi pe cei smeriţi, pentru că ea însăşi era plină de smerenie” (Sfântul Ignatie).
Dacă viaţa Maicii Domnului a fost sfântă, şi sfârşitul ei a fost dumnezeiesc. Ceea ce a născut „Viaţa” n-a fost cutremurată de umbrele morţii, pentru că, dincolo de acestea, vedea cum Hristos, Fiul ei, o aştepta plin de lumină şi bucurie, spre a o aşeza la dreapta Sa, după cuvântul psalmistului care zice: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată!”. (Ps. 44, 11). Sfârşitul Maicii Domnului nu a fost prin moarte, ci o adormire lină, iar trupul ei nu a fost dat stricăciunii, ci a fost „mutat la cer”. Şi nu a fost o simplă re-aşezare, o „mutare din loc”, ci preaslăvire lângă tronul dumnezeiesc, de unde mijloceşte pentru noi, cei ce ne vom ruga zicând: „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii!”
Preot Din Adrian, Protoieria Titu,
Parohia Petreşti, Corbii Mari
20