Dum. dec. 22nd, 2024
detiProiect de reabilitare duhovnicească a unor persoane private de libertate în Arhiepiscopia Târgoviștei
Cu binecuvântarea  Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, zece persoane private de libertate de la Penitenciarul Mărgineni, însoţiţi de Preotul capelan Savin Liţă, au efectuat un scurt pelerinaj la Mânăstirea Dealu, veche și cunoscută vatră voievodală de spiritualitate ortodoxă și românească, unde au participat la Sfânta Liturghie și au vizitat muzeul mânăstirii.
Acest demers religios face parte din cadrul proiectului dedicat Sfintelor Sărbători ale Învierii Domnului, aflat în derulare în Penitenciarul Mărgineni, la iniţiativa Serviciului Educaţie şi Asistenţă Psihosocială pentru cei privaţi de libertate.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI