TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

CJD

Managerul Spitalului Județean Târgoviște, o nouă reușită – A înființat încă o farmacie în sprijinul celor suferinzi

O nouă farmacie vine în sprijinul celor suferinzi, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște.

Vorbim despre o nouă reușită a managerului SJU, dr.Claudiu Dumitrescu.

Investiția se ridică la peste 700 de mii de lei, iar 550 de mii de lei sunt fonduri nerambursabile.

Grație fondurilor europene, spitalul județean beneficiază acum de două farmacii.

Noua farmacie va oferi medicamente secțiilor exterioare, dispensarului TBC și pacienților înscriși în programul HIV. Farmacia 2 va fluidiza circuitul medicamentelor în S.J.U.T., dar va asigura trasabilitatea și stocurile optime din cea mai importantă instituție sanitară dâmbovițeană, spun cei de la CJ Dâmbovița.

”Ne preocupă permanent îmbunătățirea serviciilor medicale, pe orice latură. Revin și susțin că în primul rând trebuie să tratăm pacienții cu respect, bun-simț și o vorbă bună, pe lângă actul medical de bună calitate”, a declarat pentru targovistenews.ro dr.Claudiu Dumitrescu, managerul SJU Târgoviște.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.