19 aprilie 2024
Mâine, la Târgovişte – “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”

Mâine, la Târgovişte – “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”

controlDezbatere publică “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”

Târgoviște, 5 mai 2016

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor organizează joi 5 mai la Târgoviște o dezbatere publică care va avea ca temă analiza cadrului normativ referitor la reducerea poluării cu nitrați, măsurile pentru prevenirea poluării, precum și sursele de finanțare pentru investițiile care susțin aceste demersuri.

Dezbaterea face parte campania 2016 a proiectului “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”, și se va desfășura la Hotel Dâmbovița, Târgovişte, între orele 10-17.

Evenimentul se adresează autorităților publice locale, autorităților cu responsabilităţi în domeniu, precum și specialiștilor, mediului academic și societății civile din județul Dâmbovița. La dezbatere vor participa și vor avea intervenții reprezentanți ai autorităților centrale, experți din domeniul protecţiei mediului, membri ai comunității academice, reprezentanți ai diferitelor instituții implicate în implementarea, monitorizarea şi controlul Directivei Nitraţi (vezi atașat Agenda).

Sunt invitați să participe reprezentanții instituțiilor mass-media locale.

Dezbaterea dorește să realizeze un dialog deschis între autorităţile locale judeţene, beneficiari şi finanţatori, în vederea creşterii accesului beneficiarilor din județul Dâmbovița la sursele publice de finanţare a investițiilor din cadrul Directivei Nitraţi.

Proiectul “Controlul Integrat al Poluării cu Nutriențifinanţează în județul Dâmboviţa o investiție care este în curs de realizare – platforma comunală de depozitare pentru gunoi de grajd de la Mătăsaru (apoximativ 621 178 lei proiectare şi construcţie), împreună cu echipamentul necesar – încărcător frontal, tractor cu remorci, cisternă vidanjă, mașină de împrăștiat gunoi (în valoare de circa 460 000 lei). În cursul anului 2016 urmează şi achiziţia şi livrarea a 75 de europubele pentru separarea gunoiului de grajd de cel menajer.

Pentru perioada 2016-2022, proiectul “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” dispune de o sumă totală de 48 de milioane de euro pentru investiții la nivelul comunităților locale pentru reducerea poluării cu nutrienți, cât și pentru măsuri de consolidare a capacității instituțiilor cu rol în monitorizarea și raportarea calității apelor.

Pentru mai multe informații despre proiectul “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”, vă rugăm să accesați:

www.inpcp.ro,

www.inpcp-campanie.ro

www.blog.inpcp-campanie.ro

http://www.facebook.com/CampaniaImpotrivaPoluariiCuNutrienti

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial