„Zilele trecute, împreună cu domnul Liviu Mușat, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, am efectuat o vizită de lucru la Complexul Turistic de Natație Târgoviște.
Au fost făcute probele la zona de ștrand, a fost umplut cu apă bazinul olimpic, iar după angajarea întregului personal și realizarea ultimelor finisaje la exterior, obiectivul de investiții va fi dat în folosință.
Constructorul și-a luat angajamentul ferm că, până la sfârșitul lunii în curs, va încheia în totalitate lucrările și vom trece la recepția investiției”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.