mar. dec. 24th, 2024

razie9Poliția dâmbovițeană vă informează:

În perioada 6-8 septembrie a.c., la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița vor fi constituite dispozitive suplimentare care vor derula activități specifice pentru ca pe parcursul manifestărilor cultural-artistice prilejuite de Zilele Cetății Târgoviște și de sărbătoarea Nașterea Maicii Domnului să nu fie înregistrate evenimente negative.

Polițiștii vor acționa pentru menţinerea unui climat de ordine și siguranță publică și vor fi pregătiți să intervină prompt și ferm la solicitările cetățenilor.

În atenţia poliţiştilor vor fi şi localităţile unde sunt organizate târgurile tradiţionale de toamnă, respectiv Găești, Brezoaele și Cornățelu ori unde se sărbătoresc zilele comunei (I.L.Caragiale, Ocnița și Vișinești).

Ținând cont că zonele cu aflux de persoane constituie un mediu favorabil comiterii unor fapte de natură contravenţională sau penală, polițiștii le recomandă tuturor participanților la manifestări să adopte un comportament preventiv și să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale.

De asemenea, poliţiştii le recomandă cetăţenilor să respecte indicațiile polițiștilor și regulile stabilite de organizatori şi să evite consumul de băuturi alcoolice.

Vă reamintim faptul că alcoolul consumat în exces determină o capacitate de reacţie redusă şi, astfel, puteţi deveni cu uşurinţă victima unei infracţiuni sau a unui accident rutier.

Evitați discuţiile în contradictoriu cu persoanele necunoscute sau aflate în stare de ebrietate. Nu ripostaţi la agresivitatea verbală!

Ignorați grupurile de persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau pe cele care manifestă un comportament agresiv!

Dacă aţi fost martorii unor manifestări violente, anunţaţi de îndată Poliţia!

Aveți grijă de copiii dumneavoastră! Nu-i lăsați singuri și nesupravegheați mai ales în mulțime!

Nu încurajați actele de cerșetorie prin ajutorarea celor care apelează la mila publicului.