Poliţia dâmboviţeană, la datorie pentru siguranţa cetăţenilor
În perioada 23-26 martie a.c., 208 poliţişti din Dâmboviţa au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.
Din totalul acestora, 128 au fost de ordine publică, 48 poliţie rutieră şi 30 specializaţi în investigaţii criminale.
Polițiștii au desfăşurat, în cele patru zile, 10 controale, 12 filtre, 4 percheziţii şi 4 razii.
În urma acţiunilor, poliţiştii au constatat 7 infracţiuni, din care 4 au fost de natură judiciară şi 2 contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
Pe parcursul săptămânii trecute, polițiștii au aplicat 592 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 104.814 lei .
Astfel, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 79 de amenzi pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea nr. 61/1991 şi 7 la Legea nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Pentru nerespectarea normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,poliţiştii rutieri au aplicat 499 de sancţiuni contravenţionale, din care 57 pentru exces de viteză.
Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 38 de permise de conducere şi au retras 14 certificate de înmatriculare auto.