17 mai 2024

MAI DĂ-TE-N… Fugarul din Hunedoara loveşte în Dâmboviţa! ŞI FUGE!

A lovit şi a fugit… În ziua de 22.03.2010, în jurul orei 16:30, pe D. N. 72, în interiorul localităţii Adânca, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea uşoară a unei persoane. Astfel, H. Andrei, de 20 de ani, din localitatea Vulcan, judeţul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism, s-a angajat în depăşirea unui autovehicul, acroşând cu oglinda laterală stânga pe F. George, de 21 de ani, din municipiul Târgovişte, pieton care se deplasa pe acostamentul din stânga al drumului public. După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fără încuviinţarea organelor de poliţie, care l-au depistat în trafic ulterior, pe raza municipiului Târgovişte. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier. Stimaţi conducători auto! Vă reamintim că, începând cu data de 01 iulie 2009, au intrat în vigoare normele privind utilizarea formularului „ constatare amiabilă de accident”. Formularul „Constatarea amiabilă de accident” poate fi utilizat doar dacă sunt îndeplinite următoarelor condiţii:  din accident au rezultat numai pagube materiale;  în accident au fost implicate numai două vehicule;  nu se creează pagube materiale altei persoane decât celor doi conducători de vehicule implicaţi în accident;  există acordul de voinţă al celor doi conducători auto, exprimat prin semnarea formularului. Acest formular poate fi obţinut de la sediile asigurătorilor, putând fi utilizat indiferent de locul producerii accidentului, pe teritoriul României. Completarea şi semnarea formularului “Constatare amiabilă de accident” nu reprezintă o recunoaştere a răspunderii conducătorilor de vehicule, ci un cumul de elemente ce contribuie la soluţionarea dosarelor de daună. În situaţia în care unul dintre vehicule este staţionat sau parcat, formularul poate fi completat şi de către proprietarul sau utilizatorul acestuia. Conducătorul auto care are pretenţii de despăgubire se va adresa societăţii la care este asigurat celălalt conducător auto depunând formularul la orice reprezentanţă a societăţii din domeniul asigurărilor. Odată cu depunerea formularului se eliberează şi documentul de introducere în reparaţie a vehiculului. Potrivit dispoziţiilor Ordinului 20/2008 al Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor, asiguratul este obligat să informeze imediat societatea de asigurare autorizată, despre producerea accidentului de circulaţie. Biroul de Presă

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial