Mandate de executare a pedepsei închisorii puse în aplicare de poliţiştii dâmboviţeni În ziua de 09.02.2010, în intervalul orar 15:00 – 16:00, lucrătorii Poliţiei Oraşului Răcari şi ai Postului de Poliţie au executat o acţiune pe linie de mandate. Cu această ocazie, a fost identificat şi reţinut B. Mădălin, de 20 de ani, din localitatea Conţeşti, pe numele căruia Judecătoria Răcari a emis mandat de executare a pedepsei închisorii de 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea unei infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi unei infracţiuni de furt. În aceeaşi zi, lucrătorii Poliţiei Oraşului Titu au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linie de executare a mandatelor penale, ocazie cu care au depistat şi reţinut pe E. Marin, de 23 de ani, domiciliat în comuna Braniştea. Pe numele acestuia se afla emis, de către Judecătoria Răcari, un mandat de executare a pedepsei închisorii de 1 an şi 4 luni pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Biroul de Presă