lun. dec. 23rd, 2024

avocatul_poporuluiC O M U N I C A T

Luni – 15 iulie 2019 – între orele 10:00 – 14:00, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va fi prezent în municipiul Târgovişte, pentru a acorda audienţe cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa şi pentru a primi petiţii.

Activitatea se va desfășura la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, situat în municipiul Târgovişte, Piaţa Tricolorului, nr. 1, în spaţiul pus la dispoziţie în acest scop.

Cetăţenii pot solicita sprijinul Avocatului Poporului în mod gratuit, fără perceperea de taxe.

Pentru operativitate, persoanele interesate sunt rugate să se prezinte cu o petiţie din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum şi documente justificative, în copie.

Nu intră în competenţa instituţiei Avocatul Poporului actele autorităţii judecătoreşti, ale Parlamentului, Preşedintelui sau ale Guvernului.

Precizăm că Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raport cu autorităţile publice, iar domeniile de activitate în care poate acționa sunt:.

– domeniul drepturile omului, egalitate de şanse între bărbaţi şi femei, culte religioase şi minorităţi naţionale

domeniul drepturile familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap

domeniul apărarea, protecția și apărarea drepturilor copilului – Avocatul Copilului 

domeniul armată, justiţie, poliţie, penitenciare

domeniul proprietate, muncă, protecţie socială, impozite şi taxe

Pentru primirea în audienţănu este necesară programarea, toate persoanele care se vor prezenta vor fi primite în audienţă.

Orice persoană care se simte nedreptăţită de faptele unui funcţionar public din autorităţile centrale ori locale  se poate adresa Avocatului Poporului.

Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon al Biroului teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului – 0244-593227.

Ioana Enache

Expert coordonator

Biroul Teritorial Ploiesti al instituţiei

AVOCATUL POPORULUI