vin. dec. 27th, 2024

copil-la-volanInfracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, în atenţia poliţiştilor dâmboviţeni

Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Titu au depistat în trafic un tânăr, de 16 ani, din Lunguleţu, în timp ce conducea un autoturism, deşi nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, s-a stabilit că valabilitatea autorizaţiei de circulaţie provizorie a autoturismului condus era expirată.

Pe numele acestuia, a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, şi „punere în circulaţie ori conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat”.

De asemenea, poliţiştii găeşteni au oprit în trafic, pentru control, un ansamblu de vehicule, condus de un bărbat, de 42 de ani, din Gura Şuţii.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că remorca tractată nu era înregistrată în circulaţie.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibaţiei alcoolice.

Bărbatul este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de „tractare a unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare” şi „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului”.

Alţi doi bărbaţi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, şi „punere în circulaţie ori conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat”, după ce au fost depistaţi de poliţişti conducând pe drumurile publice autovehicule neînmatriculate şi fără să posede permise de conducere pentru vreo categorie de vehicule.