În demersul recuperativ al persoanelor private de libertate, un important element de sprijin îl constituie menţinerea legăturii cu familia sau cu mediul de suport. Pentru mulţi, privarea de liberatate presupune separarea de copiii care rămân acasă sau sunt instituţionalizaţi, iar menţinerea legăturii cu aceştia se realizează mai greu. Din aceste considerente, dar şi pentru că sărbătorile de iarnă trebuie să fie motiv de bucurie pentru toţi copiii, Penitenciarul Mărgineni, face parte din proiectul « Poveste de Crăciun ». Proiectul este derulat la nivel naţional de Administraţia Naţională a Penitenciarelor în colaborare cu Societatea Română de Radio. Activităţile prevăzute în proiect constau în înregistrarea audio a unor poveşti spuse de 4 persoane private de libertate, încarcerate la Penitenciarul Mărgineni, pentru copiii lor minori. Înregistrările audio vor fi expediate atât copiilor beneficiari cât şi Direcţiei Reintegrare Socială din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, care, împreună cu reprezentanţii Societăţii Române de Radio vor juriza înregistrările în vederea stabilirii câştigătorilor la cele 2 categorii : « Cea mai emoţionantă poveste » şi « Cel mai bun povestitor ». Obiectivul principal al proiectului constă în menţinerea şi dezvoltarea comunicării dintre părinţi şi copii în vederea compensării lipsei de afecţiune şi educaţie de care sunt privaţi minorii ai căror părinţi se află sub executarea unui mandat de condamnare. Prin acest gen de activităţi se doreşte creerea unei legături emoţionante şi oferirea unui cadou deosebit copiilor care işi petrec Crăciunul departe de părinţii aflaţi în detenţie. Pentru informaţii suplimentare desemnăm ca persoană de contact pe d-na inspector de penitenciare Larisa PANĂ, purtător de cuvânt al Penitenciarului Mărgineni, telefon 0752302483, e-mail: lpanapmdb@dgp.ro. Cu deosebită consideraţie, Comisar de penitenciare Florin STANCIU Director Penitenciarul Mărgineni