lun. dec. 23rd, 2024

Trenul IRN 472 Bucureşti Nord – Curtici, căruia miercuri i s-a defectat locomotiva la Periş, înregistrând deja o întârziere estimată la două ore şi jumătate, va ajunge joi la destinaţie cu peste 4 ore întârziere după ce au fost înregistrate probleme tehnice şi în staţia Ploieşti Vest, apoi a fost necesară schimbarea mijlocului de remorcare, acestora adăugându-li-se şi restricţiile de viteză din zonele cu lucrări.

Trenul 472 are o întârziere la această oră de 262 minute în Vărădia, cu estimare sosire în Curtici la ora 9.17, precizează reprezentanţii CFR. 

”Trenul 472 a înregistrat întârzierea din cauza unor probleme tehnice la locomotivă în apropiere de Periş (+149 min) şi în Ploieşti Vest (+55 min), apoi pentru schimbare mijloc de remorcare în Vinţu (+19 min), şi cca 20 minute din cauza restricţiilor în zona şantierelor de la Ilteu şi Ilia”, explică aceştia.

Trenul IRN 472 Bucureşti Nord – Curtici a fost oprit, miercuri seară, în apropiere de Periş, după ce locomotiva s-a defectat.

În tren se aflau aproximativ 300 de persoane, iar din cauza căldurii au fost trimise ambulanţe din Bucureşti şi Dâmboviţa.

Două persoane au fost asistate medical, fără a avea nevoie de transport la spital.

Trenul a repornit după ce a ajuns o altă locomotivă la acel moment, întârzierea la destinaţie fiind estimată la două ore şi jumătate.

”În jurul orei 19:30 am fost solicitaţi în localitatea Darza unde un tren de pasageri a rămas blocat în urma unei defecţiuni apărute la locomotivă, având la bord aproximativ 300 de călători. La faţa locului sunt prezente 4 ambulanţe SAJ DB şi 2 ambulanţe SAJ Bucureşti, iar de la Garda de Intervenţie Corneşti o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. Până în prezent au fost asistate medical 2 persoane la faţa locului, fără transport la spital”, a transmis ISU Dâmboviţa. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, mecanicul trenului IRN 472, care circulă în relaţia Bucureşti Nord-Curtici, a declarat locomotiva defectă în jurul orei 19.35, în apropiere de Periş, iar pentru reînscrierea în circulaţie, operatorul naţional a trimis locomotivă de ajutor din Ploieşti Sud, informează news.ro