Accident rutier, soldat cu vătămarea corporală uşoară a două persoane În ziua de 21 noiembrie 2010, în jurul orei 06:30, Poliția Municipiului Târgovişte a fost sesizată prin apel unic de urgenţă 112, că pe DN 72, în afara localităţii Răzvad, s-a produs un accident de circulație, în următoarele condiţii: C. Alexandru Costin, de 19 ani, din comuna Moţăeni, în timp ce conducea un autoturism, a efectuat virajul la stânga, fără a acorda prioritate de trecere unui ansamblu de vehicule care circula din sens opus, condus regulamentar de S. Andrei Marian, de 23 de ani, intrând în coliziune cu acesta. Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a C. Alexandru Costin, conducător auto şi C. Evelina, de 19 ani, pasager al autoturismului, care au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţe Târgovişte în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală prin parchet. ATENŢIE CONDUCĂTORI AUTO! -Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic! – Atenţie sporită la efectuarea depăşirilor, nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare! – Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceaţă densă! – Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule! – Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident; – Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice; – Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri. – Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele! – Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulaţi, pentru a putea în orice moment manevra şi opri în deplină siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune! COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE