TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Politic

Liderul TSD Dâmboviţa pleacă din funcţie, dar nu şi din partid! Vezi ce spune Corneliu Ştefan

Cârcotaşii care s-au grăbit să-l vadă plecat pe Corneliu Ştefan din PSD Dâmboviţa mai au de aşteptat! Mult şi bine, după cum susţine chiar cel care a încins spiritele în interiorul organizaţiei judeţene a social-decmocraţilor.

Ştefan spune că nu are de gând să revină asupra deciziei de a renunţa la funcţia de conducere a tineretului PSD.

Un lucru este cert, NU plec din PSD, a dat asigurări Corneliu Ştefan.

„În ultimile două zile am devenit din preşedintele unei organizaţii cu 7.000 de membri şi tot atâţia prieteni, un om care am “murdărit” imaginea partidului spunând adevăruri dureroase! Înainte de câteva explicaţii, vreau să vă mulţumesc tuturor: membri, oameni cu funcţii, consilieri, primari care mi-aţi transmis mesaje de susţinere. Tuturor vă spun că rămân social democrat şi voi sprijini orice acţiune care are legătură cu doctrina social democrată!

Nu vreau neapărat să-mi justific deciziile de a demisiona şi de a renunţa la o nouă candidatură. Sunt decizii personale. Cum am ajuns aici? Nu am putut să stau şi să mă uit cum munca tinerilor social democraţi, pe care i-am reprezentat ca preşedinte, este anulată de câţiva seniori, şi l-am nominalizat deja pe deputatul Stanciu Zisu, dar mai sunt şi alţii, care cred că politica se face din birou sau bătând cu pumnul… în masă. Cei care cred asta vor avea o mare supriză peste 2 ani! Şi nu va fi una plăcută.

Am explicat în mai multe emisiuni TV şi interviuri de presă, chestiuni tehnice legate de organizarea alegerilor în TSD. Nu le mai reiau! Vă voi spune mai multe în zilele următoare. Resping orice acuzaţii care mi se aduc că aş fi încălcat statutul partidului. Eu doar l-am aplicat. Alţii, acum, îl încalcă!

Înţeleg ca PSD Dâmboviţa a dat astăzi un comunicat de presă în care se vorbeşte la general despre 6 demisii. Nu că aş avea “aroganţa” de a cere să fiu nominalizat, dar vreau să transmit liderilor partidului, că demisonarii sunt oamenii care au luptat să avem preşedinte al Consiliului Judeţean, 2 senatori şi 6 deputaţi!

Cu toată consideraţia pe care v-o port tuturor,

Corneliu Ştefan, membru TSD Dâmboviţa”

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.