COMUNICAT DE PRESĂ
Federația Sindicatelor Naţionale al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (F.S.N.P.P.C.), în conformitate cu prevederile Legii nr. 60/1991 republicată, a solicitat aprobarea desfăşurării unei adunări publice (miting de protest), în perioada 07-11.07.2014, între orele 09.30-12.00, în parcul din fața sediului Ministerului Afacerilor Interne, Piața Revoluției nr. 1A, sector 1.
Scopul adunării publice îl constituie protestul faţă de:
– aplicarea O.U.G. 37/2014 pentru modificarea si completarea art. 13 din O.U.G. 103/2013 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2014, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice;
– aplicarea deficitară a Ordinului M.A.I. nr. 51/2014 privind decontarea drepturilor de transport la și de la locul de muncă;
– neacordarea sporului pentru munca de noapte unor categorii de polițiști;
– tergiversarea elaborării proiectului statutului polițistului;
– nerespectarea Acordului Colectiv privind Raporturile de Serviciu;
– dialogul social formal în scop electoral și nu pentru a se realiza pacea socială, etc.
SOLICITĂM:
Eliminarea birocrației si acordarea corcetă a drepturilor polițiștilor și personalului contractual, la aplicarea ordinelor și dispozițiilor interne, aplicare afectată de mentalitatea de ”ciocoi” a unor șefi de structuri subordonați ministrului;
Eliminarea discriminărilor salariale din sistemul de ordine publică și siguranță națională, atât în ceea ce privește situația creată de creșterea doar a salariului minim (fără a genera o creștere corelativă a tuturor salariilor), care a determinat o egalizare a salariilor, cât și în privința unei situații mult mai grave, respectiv a discriminării existente în cazul salariaților care desfășoară aceleași activități dar sunt salarizați diferențiat.
Finanțarea adecvată a sistemului de ordine publică și siguranță națională, fără de care nu este posibilă aplicarea promisiunilor guvernamentale din lipsa fondurilor la nivelul ordonatorilor de credite și, mai grav, nu este posibilă salarizarea la nivelul solicitat de noi.
Creșterea reală și substanțială a salariilor tuturor angajaților din Ministerul Afacerilor Interne. De remarcat este faptul că de dispozițiile mai su menționate vor beneficia doar un număr mic de polițiști și personal contractual, problema salarizării rămânând deschisă și la fel de acută.
Vă asigurăm că adunarea se va desfăşura în mod paşnic şi civilizat.
Pentru contact: Toader PARASCHIV TEL: 0728282604.
Biroul Executiv