“Cel mai mare neadevăr pe care ei, cei aflați „în control”, „la butoane” de atâția amar de ani au reușit să îl inoculeze în mintea cetățenilor a fost că „toți sunt la fel”.
Într-o eră a informației, în care devenea tot mai greu să ascundă subterfugiile și în care nu mai puteau să se dezică de toate acele dăți în care au acționat în interes propriu, nicidecum în interesul oamenilor și al comunităților, nu le-a rămas decât să încerce o ultimă redută: să-i reducă pe toți la același statut.
Dictonul îl cunoașteți extrem de bine, astăzi. „Toți sunt la fel”. Toți caută o funcție pentru a-și hrăni propriul ego sau pentru „a se realiza”. Am auzit-o cu toții de-a lungul ultimilor ani. Uneori șoptit, alteori spus de-a dreptul apăsat.
„Toți sunt la fel”….
Și totuși, așa cum e firesc, există încă oameni buni. Profesioniști. Altruiști. Empatici. Oameni pentru care compasiunea reprezintă simpla normalitate. Oameni pentru care responsabilizarea e firească. Oameni care au ales să facă un pas în față și să pună umărul la acea schimbare pe care ne-o dorim cu toții, în societate. Pentru că, la urma urmei, fărădelegile ne dor. Ne dor și ne apasă. Mulți dintre noi am ales să ne implicăm fix din acest motiv. Simțind că nu se mai poate.
Vlad Voiculescu este un astfel de om. Un profesionist care a demonstrat, din nou și din nou, că te poți „lua la trântă” cu baronii și cu vechea clasă politică. Rămânând imun la orice urmă de atacuri, uneori de-a dreptul josnice. Murdare. De neconceput. Rămânând incoruptibil de asemenea. Fidel unor principii sănătoase. Încăpățânat să demonstreze că poți fi curat și altruist în politica românească. Probabil și pentru a-i inspira în timp și pe alții. Să facă acel pas în față de care poate le era teamă, pe bună dreptate de altfel.
În ultimele luni, linșajul la care a fost supus Vlad aduce aminte de celebrul ”kompromat” rusesc. N-a fost însă nicio coincidență. Pentru cei aflați la butoane de zeci de ani, temerea că ar putea pierde hățurile din mână devenea tot mai reală. Cu fiecare zi tot mai reală. Transparentizarea unui întreg sistem era de neconceput pentru ei.
Concursurile „pe bune” de la CNAS și șefia spitalelor de asemenea. Brusc, această „mașinărie” atât de bine unsă devenea tot mai șubredă iar castelul din cărți de joc începea să tremure, gata să se prăbușească. Adevărul e că, într-un asemenea lanț al slăbiciunilor, fiecare verigă risca să devină slabă, și cu un Minister al Justiției reformat, gata să slujească adevărul, riscurile deveneau la rândul lor enorme.
Trei decenii de politizare completă a Sănătății, miliarde de Euro, spitale aflate în paragină sau într-o stare deplorabilă, spitale regionale promise și rămase pe hârtie, incompetență, manageri numiți „pe prietenie”, fără experiență prealabilă, și mai multă incompetență și o campanie anti-vaccinare de-a dreptul scandaloasă. Toate acestea i-au fost atribuite retroactiv, mișelește pur și simplu, lui Vlad Voiculescu. Omului care a avut o singură vină: aceea de a alege să intre „cu capul înainte” în această arenă, în poate cel mai greu moment pe care, din punct de vedere sanitar, îl traversează România în ultimii 60-70 de ani.
Categoric în cel mai greu moment post-decembrist pe care îl trăim.
Astăzi, vechea clasă politică jubilează pe holurile Parlamentului. Simt că le-a trecut glonțul pe la ureche. Simt însă de asemenea că sunt din nou în control.
Pentru Vlad, pentru Andreea, pentru Adela și pentru toți cei care s-au zbătut zi lumină la Ministerul Sănătății în ultimele luni însă, e de datoria noastră să le dovedim că se înșeală.
Să le dovedim că, oricât ar vrea ei să facă populația să creadă, nu suntem toți la fel. Unora chiar le pasă. Unii nu renunță la principii. Unii nu îngenunchează contra unei funcții. Unii aleg să pună în continuare umărul la acea schimbare pe care ne-o dorim cu toții. Aici. Acum. Mulțumim, Vlad, pentru această lecție. Nu ești singur“
deputat Daniel Blaga, liderul USR PLUS Dâmboviţa
