Liberalul Teodor Radoi a depus jurământul de subprefect al județului Dambovita.
“Astăzi am depus jurământul pentru funcția de subprefect al județului Dâmbovița.
În primul rând, mărturisesc că este o onoare pentru mine să fiu investit in funcția de subprefect, dar în același timp tratez cu maximă seriozitate această responsabilitate care mi-a fost încredințată.
Vin cu dorința de a mă implica, de a munci și de a fi de folos Instituției Prefectului, a cărei principală misiune este de a veghea la respectarea legii și de a monitoriza implementarea măsurilor guvernamentale.
Venind din administrația publică locală, dar și din mediul economic privat cunosc destul de bine realitățile comunităților.
Sper ca pregătirea profesională și puterea mea de muncă să le pot folosi in interesul cetățenilor și sunt dornic de a-mi lărgi cunostințele in administrație și in domeniul legislativ, pentru a le pune in slujba acestui mandat.
Doamne Ajută!”, a spus noul subprefect.