6 mai 2024
Legea USR „Fără penali în primării și în consilii” a fost oficial ADOPTATĂ!

Legea USR „Fără penali în primării și în consilii” a fost oficial ADOPTATĂ!

“Legea USR „Fără penali în primării și în consilii” a fost oficial ADOPTATĂ!

✅ De acum înainte, infractorii dovediți nu vor mai avea ce să caute în primării, în consiliile locale și în cele județene. Acest efort colectiv dă astăzi roade, după lungi lupte duse în Parlament.

Vechea „gardă” politică n-ar fi vrut ca un astfel de proiect să treacă dar nu mai puteau să-și apere oamenii din interior.

Rămâne ca acest far al speranței să continue și pentru îndeplinirea unui scop ce a strâns deja peste 1 milion de semnături: „fără penali în funcții publice”.

În Parlament, acolo de unde pleacă de fapt totul. Până atunci, continuăm să luptăm, proiect legislativ cu proiect legislativ, lege cu lege. Ne-am obișnuit, știm că alături de voi n-avem cum să nu transformăm visul firescului într-o realitate.

🙏 Mulțumiri Diana Stoica pentru aportul adus în materializarea acestui proiect legislativ”, a precizat deputatul Daniel Blaga, liderul USR Dâmboviţa şi secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial