Vizita oficială a delegației dâmbovițene în Republica Moldova a continuat sâmbătă, 28 octombrie 2017, în Raionul Ștefan Vodă, unde a avut loc festivitatea de inaugurare a obiectivului de investiții „Reparație capitală și dotare tehnică a Liceului Teoretic Ștefan Vodă”.
Prin Hotărârea Consiliului Județean Dâmbovița nr. 144/19.10.2012 a fost aprobată înfrățirea Județului Dâmbovița din România cu Raionul Ștefan Vodă din Republica Moldova, iar anul trecut, Consiliul Județean Dâmbovița, în baza acordului-cadru de finanțare a proiectului, aprobat prin HCJ nr. 158/19.05.2016, a finanțat lucrările de reparație și dotare tehnică a acestei instituții de învățământ.
Din valoarea totală a proiectului, de 1.394.534,41 lei, contribuția Consiliului Județean Dâmbovița a fost de 714.838,34 lei, iar contribuția Raionului Ștefan Vodă – 679.696,07 lei.
Liceul din orașul Ștefan Vodă este una dintre cele mai mari și mai competitive instituții de învățământ preuniversitar din Republica Moldova, a cărei reabilitare a fost primită cu bucurie de elevi, profesori și părinți, întrucât lucrări de reabilitare de asemenea amploare nu au mai fost realizate în cei aproape 50 de ani de existență a sa.
Delegația dâmbovițeană este alcătuită din: președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, vicepreședintele Alin Manole, senatorul Adrian Țuțuianu, consilierii județeni Daniel Comănescu, Mihai Istrate, Iulian Oprea, Sorin Ion (inspector școlar general – Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița) și Gabriel Plăiașu, reprezentanți ai aparatului propriu al CJD, Cristina Stroe, inspector școlar general adjunct – Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Gheorghe Popescu, directorul filialei județene de Cruce Roșie Dâmbovița.
Panglica inaugurală a fost tăiată de Nicolae Molozea, președintele Raionului Ștefan Vodă, Alexandru Oprea, președintele Consiliului Județean Dâmbovița și senatorul Adrian Țuțuianu.
Președintele Consiliului Raional Ștefan Vodă le-a mulțumit reprezentanților Județului Dâmbovița pentru sprijinul financiar acordat în cadrul acestui proiect de reabilitare a Liceului „Ștefan Vodă”, instituție de învățământ sub al cărei acoperământ se adună elevi din 21 localități ale raionului pentru a descifra tainele învățăturii.
În mesajul său, rostit în fața elevilor, părinților, cadrelor didactice, reprezentanților administrației publice din cele două unități administrativ-teritoriale, reprezentanților Parlamentului Republicii Moldova, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a felicitat autoritățile locale pentru finalizarea cu succes a acestei investiții și a dat asigurări că va sprijini în continuare orice inițiativă menită să consolideze relația de prietenie dintre Județul Dâmbovița și Raionul Ștefan Vodă:
„Mă bucur că astăzi sunt alături de dumneavoastră la evenimentul ce marchează, dincolo de inaugurarea acestei instituții de învățământ, relația de suflet ce datează de cinci ani între Județul Dâmbovița și Raionul Ștefan Vodă.
Vreau să îi mulțumesc domnului președinte și tuturor celor care s-au implicat în realizarea investiției de la Liceul „Ștefan Vodă” – pentru eforturile pe care le-au făcut pentru reabilitarea acestui edificiu.
Sunt emoționat pentru că mă aflu într-un liceu de prestigiu, una dintre cele mai bune instituții de învățământ preuniversitar din Republica Moldova pentru care, în anul 2016, noi, administrația județeană dâmbovițeană, aprobam acordul de finanțare – o implicare concretă a Consiliului Județean Dâmbovița în ceea ce privește susținerea proiectului de reparație capitală și dotare tehnică a Liceului Teoretic „Ștefan Vodă”. Consider că parteneriatul dintre Consiliul Raional Ștefan Vodă și Consiliul Județean Dâmbovița a reușit să vă aducă dumneavoastră, corpului profesoral al liceului „Ștefan Vodă” și elevilor săi, un plus de confort, și de ce nu, regăsirea identității istorice a acestui liceu.
În urmă cu un an, administrația dâmbovițeană a ales să finanțeze lucrările de la „Liceul Ștefan” Vodă și nu a greșit. Această credință mi-o justific printr-un exemplu elocvent, citându-l pe recunoscutul filozof chinez Confuscius: „Natura ne aseamănă pe toți, dar educația este cea care ne deosebește.”
Mă bucur pentru că noi, cei din Dâmbovița, am putut să sprijinim proiectul prin care aproximativ 600 de elevi vor putea să învețe într-o instituție modernă, destinată învățământului gimnazial și liceal din Raionul Ștefan Vodă.
Domnule președinte Nicolae Molozea, vă asigur în continuare de tot sprijinul nostru și vă așteptăm în Dâmbovița – de fiecare dată cu bucurie! Permiteți-mi să vă ofer, din partea Consiliului Județean Dâmbovița, un simbol al Târgoviștei – veche cetate de scaun a Țării Românești și, în prezent, orașul reședință al Județului Dâmbovița –, care să vă amintească de relația de prietenie și respect pe care am dezvoltat-o în cei cinci ani de cooperare.
De asemenea, doresc să reiterez mesajul: „Nimeni și nimic nu va putea destrăma vreodată legătura de suflet dintre Județul Dâmbovița și Raionul Ștefan Vodă, care ne face să ne purtăm de grijă reciproc”, mesaj care va sta de acum înainte la intrarea acestei clădiri, pe care o inaugurăm astăzi, pe o plachetă pe care o voi înmâna directoruluiLiceului „Ștefan Vodă”.
Închei prin a vă spune tuturor că este o onoare să fiu alături de dumneavoastră la acest eveniment și doresc să vă asigur și, pentru viitor, de respectul și considerația mea. Trăiesc aceleași emoții ca și dumneavoastră. Voi, dragi elevi, aveți o responsabilitate foarte mare, aceea de a vă ridica la înălțimea exigențelor acestui liceu și am convingerea că tot ceea ce vă vor transmite profesorii se va regăsi în educația care va reprezenta temelia succesului vostru în viață.
Vă îndemn să priviți spre viitor plini de încredere și entuziasm!”
Directorul liceului „Ștefan Vodă”, Elena Cornițel, a înmânat plachete de recunoștință tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei investiției în beneficiul cadrelor didactice și al celor 600 elevi care învață aici.
La finalul acestei manifestări, elevii au oferit un emoționant program artistic.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița