Sancționat contravențional pentru transportul și comercializarea ilegală a fierului vechi În dimineața zilei de 30 iulie 2010, lucrătorii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat și desfășurat o acțiune cu privire la legalitatea transportului și comercializarea fierului vechi, la o societate comercială, din municipiul Târgoviște, ocazie cu care s-a constatat următoarele: În aceeași zi , la societatea comercială, a venit N. Florin, de 35 de ani, din comuna Dragodana, cu un autocamion încărcat cu material feros, în vederea valorificării . Din cercetările efectuate s-a constatat că bărbatul nu deținea niciun document cu privire la proveniența mărfii. După cântărirea materialului feros și încasarea contravalorii lui, N. Florin a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1500 lei, conform art. 1, lit. e din Legea 12/1990 republicată și i s-a reținut suma de 2700 lei, reprezentând contravaloarea mărfii.