Luni, 11 ianuarie 2010, un echipaj de jandarmerie din cadrul Detaşamentului Pază, Protecţie şi Intervenţie Conducte Transport Produse Petroliere care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, în special a sustragerilor de produse petroliere, a depistat pe raza localităţii Bucşani, în apropierea Parcului Petrolier nr. 2 Concordia-Bucşani doi bărbaţi, respectiv P. Gabriel în vârstă de 28 ani şi L. Ionuţ în vârstă de 33 ani, în timp ce sustrăgeau produs petrolier (gazolină) în patru bidoane din plastic cu capacitate de 25 litri fiecare, folosind o instalaţie artizanală. * * * Persoanele în cauză sunt cercetate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, fiind întocmite acte procedurale premergătoare, soluţia legală urmând să fie stabilită de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni. COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL IJJ DÂMBOVIŢA