19 aprilie 2024
LA GĂEŞTI: Poliţia s-a bosumflat şi pe şmecheri i-a umflat!

LA GĂEŞTI: Poliţia s-a bosumflat şi pe şmecheri i-a umflat!

Comandantul Poliţiei Găeşti, cms. Alexandru Iorga, s-a supărat pe noi că ne-a luat gura pe dinainte şi am făcut vorbe despre arsenalul de bombardele comercializat în Piaţa „Sfântul Ilie”. Informaţia umbla oricum liberă, cu capul spart, prin tot târgul şi tocmai de aceea am vrut să punem rămăşag cu Poliţia că nu-i va dovedi pe neautorizaţii care comercializau în draci pocnitori de toate…puterinţele şi încă de ceva vreme. Încercuiţi şi luaţi ca din oală, băieţii veseli au predat astăzi de bunăvoie „armele” oamenilor legii în vestita noastră piaţă. Vreo doi saci de „jucării pentru copii”, adică 4300 de petarde şi 396 de artificii ce urmează a fi expertizate. Iată declaraţia comisarului Iorga: „În baza datelor şi informaţiilor deţinute de lucrătorii Poliţiei Găeşti, în data de 13 decembrie a.c., a fost organizată şi executată o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor în domeniul comercializării materialelor pirotehnice în Piaţa „Sfântul Ilie” a oraşului Găeşti. Cu această ocazie, au fost întocmite două dosare penale pe numele D.F. şi D.L.C. din Găeşti, conform Art.31 aliniat 2 indice 1 din Legea 126/1995. Aceste acţiuni vor continua şi în perioada următoare, iar rezultatele acţiunilor vor fi făcute publice”. MARIANA IONESCU – CRONICA GĂEŞTIULUI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial