Dum. dec. 22nd, 2024

“În data de 28 iunie 2010, în jurul orei 11:00, Poliţia Municipiului Târgovişte a fost sesizată, prin apelul de urgenţă 112, de M. Costin, angajat al unei televiziuni locale, că, în timp ce se afla în apropierea Asociaţiei Judeţene de Fotbal din municipiul Târgovişte, a fost agresat şi i-au fost aduse injurii de către N. Şerban. La faţa locului s-a deplasat o echipă de poliţişti care, în urma primelor verificări efectuate, a constatat că în ziua respectivă, în jurul orei 10:45, în timp ce efectua un reportaj la asociaţia în cauză, M. Costin a fost agresat şi ameninţat de un angajat al instituţiei respective. M. Costin s-a prezentat la sediul Poliţiei Municipiului Târgovişte unde a depus plângere împotriva lui N. Şerban pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi ameninţare. Se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului. La finalizarea acestora, se va propune soluţie legală parchetului. Compartimentul Relaţii Publice”