Plutonierul-major Ionuț Timofte a reprezentat timp de peste 4 ani Jandarmeria dâmboviţeană prin participarea la mai mult de 70 de competiții sportive (maratoane montane, semimaratoane pe asfalt, crosuri etc.), la care a obținut rezultate notabile.
Weekend-ul trecut jandarmul montan a obținut o nouă performanță. S-a clasat pe locul II la categoria de vârstă +35 ani în cadrul concursului “Subcarpați TRAIL RUN”.
Pasionat de sport și de alergarea montană, subofițerul a intrat în competiția menționată la proba de cros și a parcurs o distanță de 12 km cu +450 de metri diferență de nivel, la care a obținut un timp de 1 oră, 3 minute și 58 de secunde.
Plutonierul-major Ionuț Timofte îşi desfăşoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița din anul 2006, fiind încadrat la Postul de Jandarmi Montan Zănoaga.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul