COMUNICAT DE PRESĂ
Jandarmii dâmbovițeni și Penitenciarul Găești, parteneri într-o acțiune de prevenire pentru siguranța elevilor
Un grup de prieteni potrivit, un limbaj și un comportament adecvate la școală, dar și în societate – sunt doar trei dintre aspectele aduse în discuție de jandarmii dâmbovițeni și reprezentanții Penitenciarului Găești pe timpul unei acțiuni informativ-preventive ce a avut loc miercuri, 18 octombrie a.c., la Liceul Teoretic “Ion Heliade Rădulescu” din municipiul Târgoviște.
Jandarmii și ofițerii de poliție penitenciară le-au vorbit elevilor despre riscurile la care s-ar putea expune în cazul consumului sau traficului de substanțe interzise, dar și despre faptul că apartenența la un anturaj nepotrivit poate duce la comiterea de infracțiuni grave sau foarte grave. Totodată, la această activitate au fost prezente și două persoane private de libertate, condamnate pentru trafic de droguri/ persoane, care le-au împărtășit adolescenților experiența lor, dar și riscurile unor comportamente sau alegeri la limita legalității.
Datorită modului interactiv în care s-a desfășurat, acțiunea de informare și prevenire s-a bucurat de aprecierea cadrelor didactice și de atenția celor 75 de elevi participanți.
Asemenea activități vor continua în perioada următoare și în alte unități de învățământ stabilite în responsabilitatea jandarmilor dâmbovițeni.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul