JANDARMII MONTANI PREGĂTIŢI PENTRU A SALVA VIEŢI În perioada 26 – 29 iulie a.c., profesorii şi instructorii Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia, au desfăşurat o activitate de pregătire centralizată într-o tabără de alpinism în zona Peştera-Padina. La această activitate au fost cooptate şi efectivele Postului de Jandarmi Ordine Publică Montan Peştera din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa. Instruirea a avut drept scop pregătirea nucleului didactic în conducerea din punct de vedere metodic a activităţilor de pregătire cu cursanţii din ţară ce aparţin tuturor structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor (Poliţie, I.S.U. etc.) dar şi antrenarea în vederea ducerii unor acţiuni de salvare-evacuare a persoanelor aflate în dificultate în zona alpină şi acordarea primului ajutor, aşa cum preciza comandantul Centrului colonel dr. Dumitru Chiriţă, „exerciţiile desfăşurate pe pereţi de stâncă de peste 100 m înălţime, vor duce cu siguranţă la micşorarea timpului de reacţie atunci când jandarmii montani vor fi solicitaţi prin apelul de urgenţă 112”. COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL IJJ DÂMBOVIŢA „JANDARMERIA, O FORŢĂ PENTRU SECURITATEA TA!”