Astăzi, 1 august a.c., în baza solicitării Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița va asigura cetățenilor din satul Puntea de Greci, comuna Petrești aprovizionarea cu apă potabilă, întrucât fântânile din localitate au fost afectate în urma inundațiilor produse în această perioadă.
Transportul apei potabile se face cu o autocisternă de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa.
* * *
Această acţiune de transport şi distribuire a apei potabile este coordonată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL
AL IJJ DÂMBOVIŢA