Jandarmii dâmbovițeni ar putea concura, și câștiga cu brio, concursul NU FACEȚI CA EI! Fiul deputatului PSD Ion Dumitru, Dragoș Dumitru, a intrat cu un pistol cu gaze în sala de judecată a Tribunalului Dâmbovița, păzită(???) cu vitejie de jandarmi. O persoană aflată în sală a atenționat-o pe președinta de ședință că Dragoș Dumitru pare a avea o armă pe sub haină. Percheziționat de jandarmi, într-un târziu, Dumitru a recunoscut că are pistolul asupra sa. N-a opus rezistență, ba chiar l-a predat de bunăvoie. Fiul deputatului spune că n-a avut intenția nicio clipă să scoată arma pe care o deține cu acte în regulă. Jandarmii încearcă să se scoată basma curată afirmând că Dragoș Dumitru nu a intrat pe ușa pe unde are acces tot amărășteanul, ci pe ușa magistraților, însoțit de avocatul său. Iată reacția răsuflată a Inspectoratului de Jandarmi Dâmbovița – “Jandarmii aflaţi în serviciul de supraveghere şi ordine publică la Tribunalul Dâmboviţa, au fost solicitaţi de către preşedintele unui complet de judecată în sala de sedinţă, unde o persoană avea asupra sa o armă neletală. Din primele verificări efectuate reiese faptul că persoana a intrat în instituţie însoţită de un avocat prin alt loc decât cel destinat publicului, iar arma neletală o deţinea în mod legal. La nivelul Jandarmeriei Dâmboviţa se efectuează verificări pentru a se stabili condiţiile în care bărbatul a intrat în instituţia publică, având asupra sa o armă neletală, iar la finalizarea acestora se vor propune soluţii legale. *** Jandarmii i-au întocmit bărbatului în cauză actele procedurale premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, acesta fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de port fără drept al unei arme neletale în localul instituţiei publice, actele fiind înaintate structurilor abilitate, pentru continuarea cercetărilor”. Uite cum îi dai dreptate ministrului Igaș, care a afirmat de curând că peste 30 de mii din angajații M.A.I. sunt piloși și ocupă funcțiile de pomană…