23 aprilie 2024
Jandarmi dâmboviţeni, medaliaţi după misiuni în Afganistan

Jandarmi dâmboviţeni, medaliaţi după misiuni în Afganistan

TREI OFIŢERI DIN CADRUL INSPECTORATULUI DE JANDARMI JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA AU PARTICIPAT LA MISIUNILE DE PREGĂTIRE SUB EGIDA NATO, ÎN AFGANISTAN

Ministrul Administrației și Internelor, Mircea Dușa, a participat la Ceremonia de medaliere a Detașamentului de Jandarmi care a executat misiuni de pregătire sub egida NATO, în Afganistan.

În cadrul evenimentului, 29 de ofițeri și subofițeri jandarmi au fost avansați în grad, înaintea expirării stagiului minim, cu prilejul zilei de 1 Decembrie – Ziua Națională a României. Toți cei 76 de jandarmi ai contingentului au primit „Distincția de serviciu pentru misiuni în străinătate”.

“Întâlnirea cu dumneavoastră reprezintă un moment emoționant, cu atât mai mult cu cât suntem în preajma Zilei Naționale a României. Am primit mesaje de felicitare de la comandanții străini, fiind asigurat că ați cooperat cu ei la cele mai înalte standarde. V-ați întors dintr-un loc periculos, poate cel mai periculos din lume, și ne-ați făcut să fim mândri de dumneavoastră”, le-a spus ministrul Administrației și Internelor jandarmilor prezenți la festivitate.

În același context, comandantul contingentului a oferit ministrului Mircea Dușa Drapelul Detașamentului, cu semnăturile tuturor luptătorilor, precum și un bluzon specific forțelor naționale care desfășoară misiuni în Afganistan.

La finalul ceremoniei, ministrul Mircea Dușa le-a urat membrilor Detașamentului sărbători fericite alături de familii și, conform tradiției contingentelor anterioare, cei prezenți au făcut o fotografie de grup. Contingentul – format din 76 de jandarmi sub comanda maiorului Moloiu Victor – a executat cea de-a treia misiune de instruire și perfecționare a forțelor de ordine din Afganistan în perioada mai – noiembrie 2012. La misiunile de pregătire sub egida NATO, în Afganistan au participat şi 3 ofiţeri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial