mar. dec. 24th, 2024

Webp.net-resizeimageCOMUNICAT DE PRESĂ

Viitorii ofițeri jandarmi, în practică la Jandarmeria Dâmbovița
Opt studenți care urmează cursurile Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București vor efectua stagiul de practică în județul Dâmbovița.
Viitorii ofițeri vor desfăşura perioada de practică până pe 6 martie a.c., la structuri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa.
După ce vor urma un program de acomodare, aceștia vor fi repartizaţi la structurile de intervenție şi ordine publică, fiind planificaţi în misiuni de asigurare a unui climat normal de ordine şi siguranţă civică pentru cetăţenii judeţului, dar și la structurile de pază şi protecţie instituţională urmând să desfăşoare misiuni de asigurare a ordinii interioare necesare desfăşurării în condiţii de normalitate a activităţii la obiectivele aflate în competenţa inspectoratului.
Tinerii vor avea posibilitatea să-şi pună în practică noţiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs, aceştia fiind îndrumaţi de tutori jandarmi cu experienţă în activitatea profesională pe întreaga perioadă a stagiului de practică.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul