27 aprilie 2024
Jandarmeria dâmboviţeană şi-a făcut bilanţul! Vezi cum a ieşit

Jandarmeria dâmboviţeană şi-a făcut bilanţul! Vezi cum a ieşit

La sediul Centrului de Perfecţionare a Cadrelor Jandarmi Ochiuri s-a desfăşurat evaluarea activităţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa, inspectorul şef desemnat lt.col. Viorel MATEI prezentând invitaţilor şi personalului bilanţul activităţilor desfăşurate pe parcursul anului 2011 de către Jandarmeria Dâmboviţa. La această activitate au participat domnul prefect – dr.ec.. Iancu CARACOTA, vicepreşedintele CJD Dâmboviţa – dl. avocat Marin ANTONESCU, preşedintele ATOP Dâmboviţa – dl. ing. Mihai TRIFAN, primul-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa – magistrat Mihai TUDOSE, inspectorul şef al IPJ Dâmboviţa – cms.şef Vasile TACHE, inspectorul şef al ISU Dâmboviţa – col. Mirel PIETREANU, comandantul CPPCJ Ochiuri – col. Gheorghe PUIU, şeful Biroului DGA Dâmboviţa – cms.şef Radu CORSI, şeful SJIPI Dâmboviţa – insp.pr. Vlad LUPU, şeful STS Dâmboviţa – col. Sorin VOICULESCU, şeful SRI Dâmboviţa – col. Sorin BURCHI, şeful Poliţiei Locale Târgovişte – col.(rz.) Gheorghe DINU, primarul or. Titu – Ilie DINU, primarul com. Ocniţa – Viorel CISMARU, reprezentanţi din partea Arhiepiscopiei Târgovişte şi Garnizoanei Târgovişte, precum şi jandarmi dâmboviţeni Activitatea desfăşurată de către structurile Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa în anul 2011 a urmărit cu precădere îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru modernizarea instituţională şi compatibilizarea structurilor şi practicilor cu cele ale instituţiilor europene similare, executarea cu responsabilitate şi profesionalism a misiunilor şi atribuţiilor specifice, profesionalizarea personalului, realizarea unui sistem logistic performant, creşterea gradului de încredere al cetăţenilor în instituţie şi în capacitatea sa de răspuns la solicitările acestora, dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor de cooperare şi colaborare interinstituţională.

ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ:

Principalele obiective care au stat la baza executării misiunilor specifice, au fost creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor şi prevenirea faptelor antisociale în conformitate cu prevederile planurilor proprii de cooperare şi a Palnului Unic de Ordine şi Siguranţă Publică, asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică cu ocazia desfăşurării de adunări publice, asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică în zonle turistice din judeţ, în special pe Platoul Montan Bucegi . În periaoda analizată au fost executate un număr de 14832 misiuni pe linie de ordine publică, astfel: – 12991 misiuni de menţinere a ordini publice; – 1841 misiuni de asigurare a ordinii publice; – 227 intervenţii, executate în urma apelurilor primate prin Sistemul Naţional Unic al Apelurilor de Urgenţă “112” şi alte solicitări primate de la structurile cu care se cooperează. Rezultatele obţinute de structurile de ordine publică pe timpul desfăşurării misiunilor specifice independent sau în sistem integrat s-au materializat astfel: – 470 infracţiuni constatate (independent şi în cooperare cu Poliţia); – 546 autori prinşi; – 2661 sancţiuni contravenţionale aplicate; – 611450 lei reprezentând valoarea amenzilor aplicate. Efectivele din cadrul Postului de Jandarmi Montan Padina au acţionat în conformitate cu prevederile Palnului Unic de Ordine şi Siguranţă Publică pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice şi a unui climat de ordine şi siguranţă publică în staţiunile turistice desfăşurând activităţi de informare, îndrumare şi prevenire a producerii accidentelor pe traseele montane. La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa au fost desfăşurate 35 acţiuni de salvare a unui număr de 92 de turişti.

PAZĂ ŞI PROTECŢIE INSTITUŢIONALĂ:

La această dată, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, asigură protecţia instituţională, supravegherea şi ordinea publică la un număr de 24 de obiective. Structurile specializate în misiuni de pază şi protecţie instituţională ale Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa au constatat un număr de 2 infracţiuni cu 3 autori. Totodată au fost aplicate 160 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 14.650 . În anul 2011 la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa au fost executate şi monitorizate 1198 transporturi de valori, cu caracter special şi trasporturi corespondenţă clasificată, fără a înregistra evenimente deosebite. Misiunea de supraveghere şi ordine publică la conductele magistrale de transport produse petroliere, se execută prin constituirea unor elemente de dispozitiv specifice (patrule auto, petrule pedestre, posturi de observare, pânde, echipe de cercetare-documentare), organizate în cadrul unor dispozitive complexe realizate temporar şi aleatoriu în 10 zone de interes operativ bine delimitate, adoptând diverse procedee de executare a misiunii. Pe timpul executării misiunii de supraveghere şi ordine publică la conducte de transport produse petroliere, s-au obţinut următoarele rezultate: – 28 infracţiuni constatate; – 81 de autori prinşi; – 128 de sancţiuni contravenţionale aplicate; – 17000 lei reprezentând valoarea amenzilor aplicate.

* * * Invitaţii au adresat mulţumiri şi felicitări jandarmilor pentru modul în care şi-au îndeplinit atribuţiile în anul 2011, punându-se accent pe participarea activă la realizarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

În anul 2012, Jandarmeria Dâmboviţa va acţiona pentru punerea în aplicare a noului program de guvernare şi a noii strategii a Ministerului Administraţiei şi Internelor. În concret, inspectoratul va continua desfăşurarea activităţilor specifice pentru atingerea obiectivului strategic “compatibilizarea deplină în plan conceptual şi acţional a instituţiei cu structurile similare din Uniunea Europeană”. Prin prisma rezultatelor obţinute, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa a avut un aport deosebit la creşterea nivelului de siguranţă al cetăţenilor judeţului, contribuind totodată la consolidarea imaginii Jandarmeriei Române, ca instituţie sigură şi credibilă aflată permanent în slujba comunităţii.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial