vin. dec. 20th, 2024




Zilele trecute, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița a desfășurat un nou control în centrele de îngrijire a persoanelor vârstnice, în cadrul Campaniei Naționale pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale în domeniul relațiilor de muncă, la centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilități și în centrele destinate copiilor.


Obiectivele campaniei au constat în identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale ce reglementează relațiile de muncă și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispozițiilor stabilite de legislația în vigoare. S-a urmărit ca în cazul deficiențelor constatate să fie luate măsuri obligatorii pentru remedierea acestora. Pe de altă parte s-a urmărit creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și lucrătorilor din aceste unități în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale, în domeniul relațiilor de muncă.
În cadrul campaniei, ITM Dâmbovița a controlat 13 angajatori, cu 19 puncte de lucru, iar pentru deficiențele constatate au fost dispuse 17 măsuri pentru remedierea neconformităților și au fost aplicate un număr de 2 sancțiuni contravenționale, în valoare de 6000 de lei.
Printre principalele deficiențe constatate de inspectorii dâmbovițeni se numără faptul că angajatori nu au respectat obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate, zilnic, de către fiecare salariat în parte, în funcție de orele de începere și de sfârșit ale programului de lucru.
O altă deficiență constatată frecvent a fost cea legată de faptul că angajatorii nu țin evidența orelor de noapte și nu au făcut dovada plății sporului de noapte, în cuantum de 25%. În plus o parte dintre aceștia nu au transmis către ITM Dâmbovița informarea privind faptul că angajații prestează activități în intervalul orar 22.00 – 6.00. Subliniem că angajatorii care utilizează în mod frecvent munca de noapte au obligatia de a aduce la cunoștința inspectoratelor teritoriale de muncă acest fapt.
Nu în ultimul rând, în cazul mai multor angajatori, s-a depistat că aceștia nu aveau la punctele de lucru o copie a contractelor individuale de muncă ale salariaților, așa cum prevede Codul Muncii – „Angajatorul este obligat să păstreze la locul de muncă o copie a contractului individual de muncă pentru salariații care prestează activitate în acel loc.”
În perioada următoare, inspectorii ITM Dâmbovița vor verifica îndeplinirea de către angajatori a măsurilor dispuse în cadrul acțiunilor de control.